Beneficiile DROJDIEI DE BERE pentru organism
Drojdia de bere scade nivelul colesterolului Consumul de drojdie de bere scade nivelul colesterolului „ rău” . În același timp, această pastă, bogată în cele
Drojdia de bere scade nivelul colesterolului Consumul de drojdie de bere scade nivelul colesterolului „ rău” . În același timp, această pastă, bogată în cele
PSD a respins orice tentativă de abrogare a unora dintre pensiile speciale, și a anulat la interval de o lună, propriile măsuri de revizuire și
În ultimii ani rapoartele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii avertizează că nivelul poluării din marile oraşe europene a crescut de cinci ori faţă de acum 10
Roșiile forțate să se coacă prin aplicarea unor tehnologii care deși nu sunt interzise, afectează consumatorul în primul rând pentru că îl privează de a
Deşi alimentaţia este un factor foarte important pentru recuperarea pacienţilor din spitale, hrana zilnică pe care o primesc este în limita a 15 lei, nu
Doi bărbaţi, gemeni, care obişnuiau să facă des schimb de identitate la întâlnirile amoroase, au ajuns într-o situaţie bizară, după ce instanța i-a condamnat pe
Ministerul Economiei este unic acționar al SNAM și principalul obiect de activitate al acestei companii este gestionarea eficientă a izvoarelor de apă minerală aflate în proprietatea statului, apa fiind
Dacă ai părul degradat și simți că a început să cadă din ce în ce mai mult, trebuie să iei măsuri. Multe femei se confruntă