Pelinul curăță, vindecă și însufletește organismul – Hildegard von Bingen

Pelinul are un rol important în medicina holistică. În Evul Mediu era considerat un panaceu adică un leac vindecător universal.

Germanii îl iubesc atât de mult încât au și o zicală care spune că „pelinul face totul bun”

Pelinul are efecte purificatoare și stimulente. Ajută în mod deosebit stomacul, ficatul și rinichi.

Vindecătoarea Hildegard vin Bingen spunea că pelinul este cel mai important remediu împotriva oboselii sau epuizării. Această plantă curăță bine și vindecă bine, mărturisea călugărița.

Pelinul – Proprietăți și beneficii

Pelinul ( Artemisia absinthium ) a fost utilizat de-a lungul timpului în special în băuturile alcoolice sau ca înlocuitor al hameiului în bere.

Gustul puternic amar se datorează celor doi compuși absintină și anabsintină. El dă mărturie despre acțiunea sa tonică asupra digestiei.

Alte substanțe din pelin: tujon ( 70% ), acetileni, azuleni, taninuri, vitamina C, carotenoide, flavonoide ( quercetină ), lignini și acizi fenolici.

Pelinul are proprietăți antiinflamatoare, antipiretice, anticancerigene, antimicrobiene, antiparazitare și antifungice.

Ajută la uciderea bacteriilor, virusurilor, ciupercilor, paraziților și celulelor canceroase.

Tonic digestiv

Pelinul este cunoscut în medicina tradițională ca un leac pentru stomac.

Hildegard îl prescria celor fără poftă de mâncare, sau în caz de indigestie ori alte probleme gastrointestinale minore.

Pelinul administrat după mese atenuează considerabil balonarea și crampele stomacale sau intestinale. Remediază deficitele sucurilor gastrice. Favorizează eliminarea paraziților intestinali.

Reduce durerilor stomacale. Poate ameliora inclusiv simptomele provocate de boala Crohn și disbioza intestinului subțire ( SIBO ).

Tonic detoxifiant

Heldegard folosea pelinul într-o formulă de detoxifiere a corpului la trecerea dintre anotimpuri ( iarnă-primăvară). Este vorba despre o rețetă de pelin cu vin și miere.

Leacul ei a fost testat și este folosit în Germania de multe generații.

Autoarea susținea că vinul de pelin încălzește stomacul, curăță intestinele, îmbunătățește digestia.

Însuflețește, atenuează stările de melancolie. Tonifică sistemul imunitar și inima, protejează plămânii de boli, limpezește vederea.

Cum se face ceaiul de pelin

Se pune 1 linguriță de pelin uscat într-o cană cu apă clocotită pentru 5-10 minute. Se strecoară și se consumă în cantități mici.

Practic, se ia o gură de ceai. Pentru reglarea apetitului, administrarea se face cu 30-60 de minute înainte de masă. Pentru remedierea problemelor digestive, se consumă după masă.

Ceaiul de pelin nu ajută doar digestia. Prin faptul că echilibrează sucurile digestive, contribuie la creșterea energiei și a rezistenței la boli.

Spray dezinfectant pentru aerul din casă

Puneți 1 linguriță de pelin uscat sau 2 lingurițe de pelin verde cu 2-3 cuișoare, 1 linguriță de cimbru, 1 linguriță de rozmarin și 1 linguriță de lavandă într-un borcan.

Adăugați 500 ml de oțet de mere. Lăsați plantele la macerat în oțet 3-4 săptămâni, într-un loc întunecos.

Strecurați oțetul și puneți-l într-o sticlă cu pulverizator. Pulverizați soluția în camerele din locuință, în birou sau în alte zone în care vă petreceți timpul.

Ajută la dezinfectarea aerului, îndepărtează microbilor și întărirea sistemului imunitar.

Precauții legate de dozaj

Doza maximă de plantă este de 3 grame pe zi. Ceaiul de pelin nu trebuie consumat mai mult de 2 săptămâni consecutiv.

În ceea ce privește tinctura de pelin, doza maximă este de 60 de picături pe zi.

Supradozajul poate duce la excitabilitate nervoasă, agitație, tulburări cognitive sete, amorțeală la nivelul membrelor, spasme musculare, halucinații, dezorientare sau alte efecte negative.

Contraindicații la pelin

Pelinul este contraindicat în următoarele cazuri:

  • sarcină și alăptare
  • ulcere gastrointestinale
  • alergii
  • convulsii
  • alergii la plantele din familia Asteraceae
  • copii sub 18 ani
  • boli grave de rinichi

Sursă