Cea mai gustoasă rețete de MUCENICI – recomandată de Chef Cătălin Scărlătescu

Potrivit obiceiului, de 9 martie femeile duc la biserică mucenici, apoi împart la rude și vecini, pentru pomenirea celor morţi. Mucenicii pot fi preparați ca un desert coapt cu miez de nucă şi miere sau fierți în apă cu mirodenii şi nucă.

Rețeta recomandată de Chef Cătălin Scărlătescu

Ingrediente:

Pentru aluatul de covrigei: 500 g făină, 50 g drojdie, 200 ml apă călduţă, 1 praf sare, zahăr vanilat, 100 ml ulei.

Pentru zeama de la mucenici: 2-3 litri apă, 350 g zahăr, coajă de lămâie, 1 praf sare, zahăr vanilat, 1 lingurita scorţişoară, 800 g nucă măcinată, esenţă de rom;

Mod de preparare. Se pune făina într-un vas, se face o gaură la mijloc în care se adaugă drojdia, sarea, zahărul vanilat, uleiul și puțină apă călduţă. Se frământă coca câteva minute și se lasă la crescut (câteva minute). Aluatul se întinde cu sucitorul, se taie fâșiuțe şi se formează opturi mici. Se opăresc câteva minute, se pun în sită, la scurs, apoi se bagă în cuptor, la foc potrivit. După ce s-au copt, se lasă să se răcească şi să se întărească. Separat, se pune o oală cu 3-4 litri de apă la fiert și, după ce dă în clocot, se adaugă zahărul și mirodeniile. La sfârşit, se adăugă nuca măcinată și mucenicii.