Cafeaua: mituri și beneficii

Cafeaua – beneficii

Există o legătură clară între consumul de cafea și capacitatea de a face efort fizic. O cafea băută cu 30 de minute înainte de a începe antrenamentul fizic are efect revigorant, energizant și ajută la prevenirea oboselii musculare.

Atunci când este consumată neagră, fără zahăr sau cu lapte, cafeaua solubilă este băutura care conține mai puțin de 80 de calorii per cană de 150 ml, Altfel cafeaua nu influențează aportul zilnic total de calorii, ajutând la păstrarea echilibrului dintre aportul și cheltuiala de energie, esențial în menținerea greutății corporale.

Cafeaua, prin conținutul de cafeină, ajută la menținerea concentrării în momentele solicitante. Mai mult, îmbunătățește memoria pe termen scurt și alungă oboseala care intervine în a doua parte a zilei, mai ales după masă.

Conform Institutului pentru studiul științific al cafelei, alți compuși bioactivi din cafea sunt polifenolii, care prezintă proprietăți antioxidante și au un aport important în lupta împotriva radicalilor liberi, protejând astfel țesuturile de atacul agresiv al acestora.

Mituri despre cafea

1. Cafeaua în cantități mari poate duce la micșorarea sânilor – complet FALS. Nu există nici un studiu care să demonstreze că există vreo legătură între consumul de cafea și dimensiunea sânilor.

2. Cafeaua solubilă ( ness-ul ) poate provoca palpitații cardiace – FALS. Acesta nu provoacă palpitații și nici nu este mai tare decât cafeaua obișnuită, măcinată, contrar credințelor. De vină pentru eventualele dureri în piept sau palpitați la inimă este doar procedeul de preparare. De exemplu, la o cană de 250 ml de apă se recomandă maximum două lingurițe de ness. Orice depășește această cantitate va avea drept urmare efectele mai puțin plăcute asupra organismului, din cauza cantității de cafeină. De fapt, o ceașcă de cafea de 150 ml are aproximativ 80 mg de cafeină, spre deosebire o ceașcă de cafea solubilă, care are în jur de 50 mg de cafeină.

3. Cafeaua verde ajută la slăbit – există în ultima perioadă o multitudine de reclame care vizează persoanele care doresc să slăbească cu ajutorul unor pastile minune care au în compoziție cafea verde. Nutriționistul Șerban Damian demonstrează totuși acest mit și spune că ” deși cafeaua verde este bogată în antioxidați și are un anumit rol termogenic, nu poate suplini toate acele acțiuni care au cu adevărat efect asupra greutății corporale, cum ar fi o alimentație echilibrată, bazată pe legume și fructe, mișcare zilnică hidratare”.

4. Cafeaua deshidratează – FALS. La o cană de cafea consumată primim și o cantitate corespunzătoare de apă ( circa 150 ml ), contribuind astfel la aportul zilnic recomandat de lichide, de minimum 2 litri. Deși are un șoc efect diuretic, cafeina din cafea nu este suficientă pentru a dezechilibra nivelul hidric al organismului.

c5. Cafeaua în timpul sarcinii este contraindicată – FALS. Însă asta nu însemnă că se poate consuma cafea fără măsură. Orice femeie însărcinată sau care dorește să rămână însărcinată trebuie să limiteze consumul de la maximum 200 mg de cafeină zilnic, deci nu mai mult de două cești de cafea. Dar, cel mai important este să fie consultat medicul specialist în vederea acestei îngrijorări deoarece doar acesta poate spune cu certitudine, în funcție de istoricul medical, dacă există contraindicații în privința consumului de cafea.

Sursă