Tratament naturist pentru refacerea ficatului – rețetă de dr. Eugen Giurgiu

Potrivit „Journal of Hepatology”, bolile de ficat provoacă circa 2 milioane de decese anual la nivel mondial.

50% din ele sunt cauzate de complicații ale cirozei, iar 50% de hepatita virale și carcinomul hepatocelular.

Care sunt cauzele apariției bolilor de ficat

Afecțiunile cronice ale ficatului sunt cauzate de toxine, medicamente, infecții, boli autoimune, excesul de alcool, tulburări metabolice sau genetice.

Abuzul de medicamente și de alcool sunt factori însemnați de risc în hepatita virală, respectiv în leziunile hepatice.

Supraponderalitatea și obezitatea contribuie de asemenea la apariția ficatului gras non-alcoolic.

Este important de menționat că majoritatea cauzelor bolilor hepatice pot fi prevenite.

Tratament naturist pentru refacerea ficatului

Această rețetă este recomandată de doctorul în biochimie Eugen Giurgiu. Conține un amestec ingenios de plante medicinale și produse apicole.

Ingrediente:

  • 150 g de pulbere de fructe de armurariu
  • 200 g de pulbere de fructe de cătină
  • 300 g de polen crud
  • 100 g de propolis brut răzuit
  • 1 kg de miere

Mod de preparare

Amestecați într-un vas emailat toate ingredientele.

Pulberile de armurariu și cătină pot fi procurate de la magazinele naturiste. Sau se pot găsi pe internet. Dacă aveți fructe uscate, le puteți face în casă, folosind râșnița electrică de cafea.

Puneți mai întâi în vas pulberea de armurariu și pulberea de cătină. Adăugați granulele de polen. Dați propolisul pe răzătoare și adăugați-le în vas.

Acesta se rade mai ușor dacă este ținut la congelator înainte.

Amestecați ingredientele cu o lingură de lemn. Turnați mierea și amestecați din nou, până rezultă o pastă omogenă.

Repartizați preparatul în borcănele de sticlă cu capac. Acestea se păstrează în frigider.

Mod de administrare

Desfaceți câte un borcan pe rând. Amestecați înainte de fiecare administrare, pentru omogenizarea ingredientelor.

Se recomandă câte 1 lingură de preparat, de 2 ori pe zi: 1 lingură dimineața și 1 lingură la amiază, înainte de masă.

Cura se ține până când întreaga cantitate de preparat este consumată.

În bolile de ficat mai severe (hepatite, ciroză sau cancer), tratamentul se poate relua încă de 1-2 ori, după nevoie.

Între cure se va face o pauză de 15 zile.

Cum să ne păzim sănătatea sănătatea ficatului

Intervențiile pozitive în alimentație și stilul de viață au un rol important în prevenirea și tratarea afecțiunilor hepatice.

Menținerea unei greutăți corporale optime este foarte importantă.

Obezitatea crește riscul de depunere a grăsimii în ficat, care poate duce la boala ficatului gras non-alcoolic.

Scăderea în greutate este așadar un mijloc eficient de diminuare a grăsimii din ficat.

Pentru sănătatea ficatului, este bine să limităm consumul de calorii, grăsimi saturate, carbohidrați rafinați și zahăr.

Experții recomandă creșterea aportului de fructe (din fructe, legume și cereale integrale), carne (mai puțin carne roșie), lactate (degresate) și grăsimi benefice (ulei de măsline, nuci și semințe).

Buna funcționare a ficatului depinde și de hidratarea corectă a corpului.

Mișcarea fizică regulată stimulează arderea trigliceridelor pentru energie, fapt care contribuie la reducerea grăsimii din ficat.

Foarte periculoase pentru celulele hepatice sunt toxinele. Acestea se găsesc în mediul înconjurător sub formă de poluanți, în produsele de curățenie sau de îngrijire a corpului, în insecticide și aditivi, în fumul de țigară.

Băuturile alcoolice consumate în exces vatămă ficatul. Alcoolul încarcă ficatul, de aceea trebuie administrat cu moderație. Experții recomandă un pahar de vin odată la două zile.

Nu consumați niciodată medicamente cu alcool.

Evitați să împărțiți cu alte persoane produsele de igienă (lamele de ras, periuța de dinți sau unghiera).

Spălatul pe mâini înainte de masă cu apă și săpun este de asemenea important pentru prevenirea bolilor de ficat.

Sursa