Semințele, o binecuvântare pentru organism

Foarte sănătoase, ­seminţele ar trebui să ocupe un loc important în alimentaţia noastră zilnică. Sunt surse naturale de proteine, mine­ra­le, calciu, magneziu, fibre, acizi graşi esenţiali, dar au şi multe calorii, din cauza conţinutului mare de lipide.

Seminţele de floarea-soarelui  constituie o agreabilă gustare, care ne relaxează şi ne stimulează creierul pentru activităţile viitoare. Sunt bogate în tiamină (vitamina B1), cupru, vitamina E, fosfor, magneziu, selenium, acizii graşi Omega-6. În alimentaţia modernă, aceşti acizi graşi sunt destul de răspândiţi, deci nu trebuie suplimentaţi. Ca atare, nu mâncaţi cantităţi foarte mari de seminţe de floarea-soarelui. Oricum, au multe calorii, deci excesul nu e recomandat.

Seminţele de dovleac sunt bogate în proteine de calitate, dar şi în elemente minerale, cum ar fi manganul, fosforul, magneziul, cuprul, fierul sau zincul. Au, evident, şi vitamina E, un antioxidant foarte eficient. Dacă alegeţi varianta prăjită, se recomandă ca prăjirea să fie scurtă, doar câteva minute, pentru a nu determina degradarea grăsimilor nesaturate. Seminţele se pot mânca şi crude, dar o prăjire uşoară nu pare să le modifice semnificativ valoarea nutritivă. Ca gustare, alegeţi variantele în coajă.

Seminţele de in contribuie substanţial la aportul de acizi graşi Omega-3 ai organismului. Au şi un nivel ridicat de lignani, un tip de polifenoli cu acţiune de fitoestrogeni. Lignanii din seminţele de in par să contribuie la protecţia eficientă a organismului împotriva câtorva tipuri de cancer sau contra bolilor cardiovasculare.