S-a trezit peste noapte cu 2000 miliarde euro în cont

Un belgian a aflat, peste noapte, că este cel mai bogat om din lume. A descoperit în contul aferent cardului său Visa un virament de 2000 de miliarde de euro!

„Când m-am uitat pe contul de Internet banking, am observat că am devenit cel mai bogat om din lume”, a relatat Luc Mahieux pentru cnewsmatin.fr.

Belgianul a precizat că doar cu puţin timp înainte de a se produce această întâmplare introdusese detaliile sale bancare pe un site la care s-a abonat. Și-a reziliat abonamentul, după ce a observat că respectivul site îl taxa cu câte 34,90 euro pe lună. Ulterior, a constatat că acești 2000 de miliarde de euro care i-au intrat pe card provine de pe această platformă.

„Am telefonat la serviciul împotriva fraudei bancare. Cei de acolo nu mi-au putut oferi explicaţii (…) Personal, nu cred că a fost vorba de o eroare informatică şi nici de o tentativă de escrocherie”, a declarat el. Pentru siguranţă, belgianul a luat decizia de a-şi bloca cardul emis de Record Bank

Conform publicaţiei Journal de la Meuse, situaţia a fost rezolvată după câteva zile, când miile de miliarde de euro au zburat din contul lui Luc Mahieux, la fel de uşor cum au intrat, fără alte explicaţii. Singurul efect care persistă este că bărbatul continuă să primească pe reţelele de socializare mesaje de la persoane care îi solicită tot felul de donaţii!