Reţete terapeutice din CIMBRU pe care e bine să le ştim şi să le folosim la nevoie

Valoarea curativă a cimbrului o dovedeşte faptul că popoarele antice au cultivat inițial această plantă pentru a o folosi în scop medicinal, şi mai târziu ca mirodenie.

În perioada dintre Antichitate și epoca modernă, cimbrul era folosit în mănăstiri la preparatele culinare grase, datorită efectelor sale digestive, iar uleiul de cimbru era considerat un remediu puternic împotriva ciumei, holerei, tuberculozei pulmonare, frigurilor galbene și a altor boli grave ale vremii.

Această plantă este foarte bogată în nutrienți. Conține vitamine, minerale, antioxidanți, ulei eteric (responsabil pentru aroma sa specifică), taninuri, acizi terpenici, flavonoide, sapoonine, fitosterine, rezine şi mucilagii.

Grație acestor compuşi biochimici, cimbrul este recomandat de fitoterapeuţi în numeroase boli, îndeosebi cele infecțioase şi cele care afectează aparatul respirator şi digestiv.

Are proprietăți antiseptice, bactericide, carminative, coleretice, expectorante, calmante, antireumatice și antinevralgice.

Cercetătorii de la au obţinut rezultate bune cu mai multe preparate din cimbru împotriva celor mai comune bacterii. Cimbrul a demonstrat o activitate inhibitoare împotriva stafilococului auriu, E. coli şi Bacillus subtilis.

În ce boli este indicat cimbrul

  • tuse convulsivă, laringită, traheită
    • astm bronşic, bronşită
    • răceală, gripă, febră
    • migrene
    • oboseală
    • infecţii
    • dureri şi crampe abdominale
    • indigestie, balonare
    • diaree, enterocolită
    • paraziţi intestinali (giardia)
    • inapetenţă
    • anemie
    • convalescență
    • pielonefrită
    • insuficienţă hepatică dureri reumatice, nevralgice, artrită

Poate fi folosit în scop profilactic pentru prevenirea afecţiunilor sistemului cardiovascular, îndeosebi de către persoanele cu un nivel crescut al colesterolului, trigliceridelor şi tensiunii arteriale.

Moduri de utilizare

În scop culinar, se folosește la aromatizarea mâncărurilor grele și grase. În medicina tradițională, se poate prepara sub formă de infuzie, decoct şi tinctură.

Infuzie de cimbru.
Se folosesc 2-3 lingurițe de plante uscate şi mărunţite la 1 cană (250 ml) de apă clocotită; se strecoară după 10 minute; se bea 1 cană pe zi, cu înghițituri rare; este un remediu util în bronşită, dureri în piept, diaree, inapetenţă, lipsă de energie, oboseală.

Decoct de cimbru.
Se folosesc 2 lingurițe de plantă la 1 cană cu apă; se fierbe 5 minute.

Cimbrul poate fi folosit și extern împotriva căderii părului (spălături), în tremurul extremităţilor, nevralgii şi leziuni ale coloanei (băi de șezut), rino-sinuzite (inhalații), nevralgii dentare (gargară), plăgi, ulcerații cutanate.

Sursa