Medicul Hurmuzache, de la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași: ”Ăia mor la Piatra și la Suceava….”
Peste 100 de paturi dedicate bolnavilor de COVID-19 sunt goale la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași. Unul dintre medicii angajați aici acuză faptul că șefa unității medicală refuză în mod sistematic să primească pacienți din cele mai afectate zone ale Moldovei, Neamț și Suceava.
”Colegii din Suceava și Neamț sunt efectiv terminați din punct de vedere fizic și al acoperirii necesarului de servicii medicale. Le curge sânge din nas de la atâta muncă. La noi, care suntem singurul spital de boli infecțioase din Moldova, bate vântul pe secții”, susține doctorul Mihnea Hurmuzache.
Pentru bolnavii de COVID-19 sunt pregătite aproape 200 de paturi. În momentul de față, în Spitalul de Boli Infecțioase din Iași sunt doar 73 de pacienți al căror diagnostic e legat de coronavirus: 20 de suspecți, 53 de pozitivi.
Mihnea Hurmuzache, medic în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase Iași
Cu cât este mai gol, cu atât mai puține probleme. Ăia mor la Piatra și la Suceava, iar noi tăiem frunză la câini. Suntem un spital de linia I și este atmosferă de vacanță.
”Când ieși în curte ai senzația că ești undeva la sanatoriu. Ești liniștit, auzi păsărelele, asta e. În afară de două zone care își justifică existența, nu știu la ce folosește. Iar colegii mei de la Suceava și Neamț au semnalat că sunt refuzați zi de zi în încercarea lor de a trimite pacienții către noi”, declară, pentru Libertatea, doctorul Mihnea Hurmuzache.
Situația cadrelor medicale bolnave, ținută sub tăcere
Acuzațiile medicului nu se opresc aici. El mai susține că timp de câteva zile s-a ascuns faptul că și cadre medicale din spital s-au îmbolnăvit.
”Timp de două zile s-a acoperit faptul că și noi avem personal medical care s-a îmbolnăvit. A trebuit să scriu eu pe Facebook ca să iasă managera să spună că da, avem cadre medicale bolnave. Ea a spus că sunt doar șase. De fapt sunt 10, iar până la 21 se află în izolare la domiciliu”, precizează Mihnea Hurmuzache.
Totodată, acesta mai reclamă faptul că listele cu persoanele care au fost testate pentru coronavirus sunt sub lacăt.
În schimb, primarul din Iași a fost testat
”Până de curând aveam listele cu pacienții care au fost testați la îndemână, ca să urmărim cine sunt pozitivi, cine sunt negativi. Nu mai sunt decât sub cheia directorului medical, de care efectiv trebuie să ne rugăm ca să aflăm informații De ce? Pentru că au apărut persoane care nu aveau nici o legătură cu necesitatea testării, cum a fost cu primarul Iașiului”, mai spune Mihnea Hurmuzache.
Contactată de Libertatea, Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, neagă acuzațiile lui Hurmuzache.
”Eu nu vreau să îi primesc pe bolnavii din alte județe? Eu nu am refuzat nici un transfer! Spitalul nostru asta face! Eu sunt manager de spital, sunt profesor de boli infecțioase, e foarte obositor pentru mine să am asemenea discuții”, precizează managera spitalului ieșean.
Totuși, ea prezintă o listă cu locul din care sunt pacienții internați până acum în unitatea pe care o conduce: 31 din Suceava, 22 din Neamț, șapte din Botoșani, cinci din Vaslui, cinci din Bacău și câte unul din Prahova, Vrancea și București.
Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași
Vi se pare că asta este o cât de mică abținere în a refuza pacienții? Am 68 de oameni veniți din alte județe.
Neoficial, cadre medicale din Suceava și Neamț susțin opinia doctorului Hurmuzache. Recunosc că au cazuri care au fost refuzate de Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.
Oficial o spune și un manager al unui spital din Iași, care este transformat în spital de susținere pentru bolnavii de COVID-19: Spitalul de Pneumoftiziologie Iași.
O altă manageră spune și că Spitalul de Boli Infecțioase pretinde că e plin
”De mai bine de o săptămână, avem preluați toți suspecții de COVID. Cei care sunt pozitivi sunt transferați la Spitalul de Boli Infecțioase, mă refer la cei care nu au patologii pulmonar asociate. Cei care au rămân la noi, pentru că putem gestiona mai bine astfel de cazuri”, a declarat, pentru Libertatea, Cristina Grigorescu, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Iași.
În unitatea medicală sunt, în momentul de față, 11 pacienți suspecți de COVID și trei care au deja simptome de coronavirus.
Cristina Grigorescu>
Zi de zi primim bilete de la Spitalul de Boli Infecțioase că nu au locuri libere pentru suspecții de COVID. Noi ne-am distrus spitalul din cauza asta. Avem patru clădiri, în patru locații diferite, între trei și 15 kilometri. A trebuit să închid două din ele, ca să facem față. Nu este corect!
Ședințe pe Skype despre realizările PSD
Ședințele dintre managerul Spitalului de Boli Infecțioase și medicii din secții sunt ținute pe Skype, iar în cadrul lor se vorbește și despre ce donații primește unitatea medicală.
Mihnea Hurmuzache:
Vineri am avut o asemenea ședință. Ni s-a repetat de patru ori, apăsat, că PSD a donat 40.000 de lei pentru echipamente. De patru ori! De ce era necesar acest lucru?
Carmen Dorobăț recunoaște cele spuse în ședință, însă nu i se pare nimic în neregulă. Susține că ea doar a citit lista cu sponsorii.
”Da, am citit și că PSD a dat 40.000 de lei. Am citit de două ori, pentru că se strecurase o greșeală. Erau trecuți 4.000 de lei, dar eu știu că ei au donat mai mult, 40.000 de lei, astfel că am reparat greșeala. Am mai spus și că președintele CJ Iași (Maricel Popa, PSD – n.r.) a dat 85.000 de lei pentru investiții și 53.000 de lei pentru investiții”, declară șefa Spitalului de Boli Infecțioase Iași.
Carmen Dorobăț a primit în primă instanță, după un proces care a durat mai bine de patru ani, trei ani de închisoare cu suspendare, pentru că ar fi luat mită de la studenți.
În rechizitoriul procurorilor se arată că, în perioada iunie-iulie 2014, Carmen Dorobăț ar fi cerut și ar fi primit suma totală de 5.400 de euro, de la 57 de studenți ai Facultății de Medicină Dentară. Ea și soțul ei au fost trimiși în judecată de DNA în 2015, după ce au stat în arest preventiv și arest la domiciliu.
Preluat: www.libertatea.ro