ledera -o plantă bună pentru durerile reumatice şi sciatice

ledera (Hedera helix) are o vechime biblică. Apare menționată în Vechiul Testament, nu într-o împrejurare tocmai fericită.

În cartea a doua a Macabeilor se spune că iudeii erau siliți de grecii păgâni să ia parte la cultul zeului Dionysos, purtând cununi din iederă (Macabei II, 6, 7).

ledera este fără îndoială una din cele mai frumoase plante ornamentale

Se caţără și se târăște pe verticală și pe orizontală. Se poate întinde pe o lungime de până la 30 de metri.

Ce proprietăți are iedera

Frunzele sale își păstrează culoarea verde chiar şi iarna. Acestea conțin saponine, acid oleanoic, steroli, flavonoide, polyachine, acid clorogenic, acid cafeic.

În ciuda conotaţiilor negative din Vechiul Testament, are proprietăți medicinale valoroase.

Medicul grec Hipocrate o folosea ca agent anti-toxic, antiinflamator și anestezic în intoxicaţii, umflături şi dureri.

A demonstrat activități antiinflamatoare, antiartritice, antioxidante, antivirale, antimicrobiene, antiparazitare, antimicotice, expectorante, antispastice, antispasmodice, astringente, purgative, diaforetice, emetice, emenagoge, vasodilatatoare, citotoxice și antitumorale.

Flavonoidele și saponinele triterpenoide din iederă au efect antibacteriene, detoxifiante, tonice vasculare și antialergice.

Falcarinolul are proprietăți anticancerigene, sedative şi analgezice

Utilă în afecţiunile respiratorii şi reumatice

Astăzi, fitoterapia o recomandă cu precădere în afecțiunile aparatului respirator, precum tuse, astm, bronșită, spasme bronşice, boala pulmonară obstructivă cronică.

Este de asemenea utilă în bolile articulare sau inflamatorii.

Academicianul Ovidiu Bojor citează utilitatea iederei în afecțiunile reumatice, mialgii parestezice și sciatică, datorată efectelor sedative şi analgezice.

Un studiu publicat în ianuarie 2013 în ,,Indian Journal of Pharmaceutical Sciences” a confirmat că extractul de iederă are proprietăți antiinflamatoare și antiartritice.

Injecțiile cu iederă au fost comparate cu medicamentul Diclofenac, având o rată de inhibare a edemelor de 94,44%

Tratamentul cu iederă a redus vizibil simptomele de artrită.

Rezultatele acestui studiu sugerează că iedera ar putea fi un remediu natural și necostisitor pentru persoanele cu artrită sau boli inflamatorii.

Mod de utilizare

Dacă suferiţi de dureri articulare sau reumatice, încercați remediul recomandat de profesorul Ovidiu Bojor.

Se pune 1 lingură de frunze uscate de iederă la fiert cu 300 ml de apă, timp de 10 minute.

Se strecoară şi decoctul obținut se folosește extern, sub formă de spălături sau comprese.

La fel de bun sunt cataplasme din frunze de iederă fierte, aplicate pe regiunile dureroase.

ledera purifică aerul din casă

Sunt și preparate speciale din iederă la magazinele naturiste

Acum se găsesc ghivece cu iederă în hypermarketuri. Este o plantă purificatoare, care merită ținută în casă.

Iedera reduce toxinele din aer (benzenul, formaldehida, xilenul, toulenul), inclusiv particulele de materii fecale și mucegai.

Precauţii şi contraindicaţii

ledera verde poate cauza iritații la nivelul pielii şi mucoaselor.

Fructele sale sunt toxice și nu trebuie ingerate.

Sursa