Leacuri pentru răceală, gripa, nas înfundat, dureri de gât, răgușeală – sfaturi bătrânești.

Dureri în gât, răgușeală

  • Terci de lapte. Puneți pe foc un sfert de litru de lapte și fierbeți în el două chifle, până ce obțineți un terci gros. Întindeți-l pe o cârpă și aplicați-l cât mai fierbinte pe gât și pe piept. Lăsați să acționeze 20 de minute.
  • Gargară cu propolis. Puneți 25 de picături de propolis în apă călduță și faceți gargară. Face bine și dacă, din când în când, înghițiți.
  • Oțet de mere și piper. Amestecați 4 lingurițe cu apă cu 4 lingurițe cu oțet de mere, 4 lingurințe cu miere și o jumătate de linguriță cu piper negru proaspăt măcinat. Amestecați bine. Luați din acest sirop câte o linguriță, de două ori pe zi, lăsându-l să se stropească în gură.

Nas înfundat, sinuzită

  • Aburi de oțet. Puneți să se înfierbânte într-un vas un sfert de litru de oțet de mere, cu un sfert de litru de apă. Când apar aburii, stați 15 minute deasupra lor, cu capul acoperit.
  • Fum de cimbru și mărar. Amestecați o linguriță cu cimbru uscat cu o linguriță de mărar. Încingeți bine o tigaie nesmălțuită ( fontă ) și puneți amestecul de plante să se ardă în ea. Stați cu capul deasupra și inspirați fumul.
  • Compresă cu semințe de in. Puneți la fiert 500 g semințe de in, cât să obțineți un terci mai gros. Lăsați-l să se răcească puțin, apoi împachetați-l într-o cârpă și aplicați-l pe rădăcina nasului.

Bronșită cronică

  • Vodcă și dulceață de zmeură. O lingură cu dulceață de zmeură se amestecă într-o cană cu o lingură cu vodcă ( pălincă ) și suc dintr-o jumătate de lămâie. Se toarnă deasupra apă fiartă. Se bea cu înghițituri mici, înainte de culcare.
  • Lămâie și miere. Se stoarce o lămâie și se amestecă cu 100 g miere. Se ia câte o lingură, de trei ori pe zi.
  • Ceai de tei și zmeură. O lingură cu frunze uscate de tei se amestecă cu o linguriță cu zmeură congelată. Se toarnă deasupra un litru de apă fiartă. Se lasă la infuzat 10 minute, apoi se strecoară. Ceaiul se bea cald, câte o cană pe zi, timp de 2-3 zile.

Gripă

Pentru a evita îmbolnăvirea în timpul sezonului de gripă, puteți utiliza următoarea formulă în fiecare zi. Se dau pe răzătoare două lămâi, se curăță și se taie în bucăți mici ( fără sâmburi ). Se adaugă două căpățâni de usturoi rase și se amestecă totul bine. Se toarnă deasupra 1,5 litri de apă fiartă. Se lasă să stea timp de trei zile într-un loc întunecos, la temperatura camerei, apoi lichidul se strecoară și se păstrează în frigider. Se consumă o lingură pe stomacul gol, dimineața, și una înainte de culcare. Este, de asemenea, o bună idee să efectuați o irigare nazală. Se dizolvă o linguriță cu sare și o linguriță cu bicarbonat de sodiu alimentar într-o cană cu apă caldă și apoi se adaugă cinci picături de iod. Folosiți soluția pentru a iriga alternativ ambele nări.

Leac în cazul unei epidemii de gripă.

Doi sau trei căței de usturoi se taie mărunt și se toarnă 30-50 mililitri de apă fiartă peste ei. Se lasă să stea o oră – două, se strecoară. Se păstrează cel mult două zile, numai la frigider.

Se folosește pe post de picături nazale, o dată sau de două ori pe zi, câte 2 sau 3 picături în fiecare nară.

Dacă totuși nu ați putut preîntâmpina infectarea și v-ați îmbolnăvit, urmați următoarele sfaturi:

  • Beți ceai fierbinte cu lămâie sau lapte cald cu miere ( o lingură la cană ), cât de des puteți.
  • Inspirați vapori de mușețel.
  • Puneți în nări timp de șapte minute, de 3-4 ori pe zi, tampoane de vată îmbibate în suc proaspăt de ceapă.
  • Stoarceți o ceapă într-un vas mic și inspirați adânc aburii sucului, timp de 2-3 minute, de trei ori pe zi.
  • Tocați mărunt o căpățână de usturoi și amestecați-o cu o cantitate egală de miere ( ideală ar fi mierea de tei ). Consumați o lingură înainte de culcare, după care beți puțină apă caldă.
  • Se toarnă apă fiartă peste un amestec ( unu la unu ) de flori uscate de tei și frunze de zmeur ( o cană cu apă pentru o lingură cu amestec ). Se învelește vasul într-un ștergar și se ține așa o oră, apoi se strecoară lichidul. Se bea o cană, de 3-4 ori pe zi.
  • Turnați 0,5 litri de apă fiartă peste un amestec ( cât ții între degete, în cantități egale ) din flori uscate de tei și de frunze de coacăz negru. Se fierbe timp de 5 minute, se învelește vasul într-un ștergar și se ține așa o jumătate de oră, apoi se strecoară lichidul. Se bea o cană, de trei-patru ori pe zi, la temperatura normală a ceaiului.

Sursa