Impactul dimensiunii și locației fibroamelor: De la tulburări de ciclu la absența simptomelor

Simptome asociate – Hemoragii menstruale sau hemoragii între menstre, dureri pelvine, iar prin compresia organelor din jur pot apărea și tulburări de micțiune sau de defecație, durere în timpul actului sexual sau chiar infertilitate.

În funcție de aceste semne și simptome, pacienta, împreună cu medicul ginecolog, trebuie să decidă asupra tratamentului. Acesta poate fi chirurgical sau naturist.

Dacă se optează pentru un tratament naturist, plantele pot aduce reale beneficii.

Se pot folosi următoarele plante medicinale ( sub formă de infuzie, macerat, pulbere ) care diminuează meno/metroragiile, ameliorează congestia pelvina și ajută la reglarea hormonală: cretisoara, traista-ciobanului, coada-racului, urzica, păpădia, gălbenelele, coada-șoricelului, coada-calului, salvia, branca-ursului, rădăcina de dragavei (stevie creată).

Sunt recomandate și tincturile. Astfel, în caz de hemoragii prelungite, se poate lua următorul amestec: 30 picături cetisoara, 30 picături urzică, 30 de picături traista-ciobanului, dizolvate în 1/2 pahar apă plată, de 3-4ori/zi.

Există și comprimate, care conțin amestecuri de plante (Laminaria, Lemn dulce, Angelica, Passiflora, Schinduf, Musețel ) plus componente homeopate, cu rol de restabilire a echilibrului hormonal. Tratamentul acesta trebuie urmat 3-6 luni pentru obținerea efectului dorit.

Deosebit de benefica este gemoterapia (tratament naturist cu ajutorul mugurilor) care, pe lângă faptul că ameliorează simptomatologia, poate duce la micșorarea sau chiar dispariția fibromului: extract din mladițe de merișor, mladite de mur și zmeur, mladite de sequoia; extractul din muguri de arin alb, muguri de coacăz negru, după o schemă stabilită de medicul apifitoterapeut, urmată timp de 3 luni.

Tratamentul cu produse apicole (miere, propolis, apilarnil, lăptișor de matcă, polen, pastura) sub îndrumarea unui specialist, poate da rezultate foarte bune.

Ca tratament extern, se pot aplica și comprese calde cu coada-calului (înmuiată în aburi) sau cu ulei de ricin și ghimbir, care ajută la calmarea durerilor dar și la micșorarea fibromul.

Foarte importantă este și alimentația, care trebuie să conțină multe legume și fructe consumate proaspete, consumate ca atare sub formă de sucuri, cereale, integrale, oleaginoase, alimente ce conțin proteine vegetale, uleiuri presate la rece. Este de preferat să se elimine toate alimentele semi-preparate și băuturile din comerț, ce conțin mulți aditivi sintetici și perturba echilibrul endocrin: de asemenea trebuie redusă cantitatea de carne, de grăsime animală, de mezeluri, afumături, conserve. Zaharul ar trebui și el înlocuit cu miere de albine.

Sursă