Doctor italian: ”Până la urmă se va da liber. Cine scapă, scapă, cine nu, nu! Virusul nu poate fi oprit”

Starea de disperare din Italia este în creștere, iar mulți încep să creadă că totul, carantina, izolarea în case nu pot opri evoluția amețitoare a acestui virus fără reguli.

”Am întrebat doctorița a cărei mamă o am în îngrijire cum și când se va termina această boală, a declarat pentru AMPress Mirela Stoica, batandă în zona Perugia. Doctorița vine o dată pe zi, aduce ceva alimente până la ușă, fără să-și vadă mama și ia mâncarea pe care eu o gătesc pentru amândouă.

Pleacă val vârtej la spital. E epuizată. Mi-a spus așa: ”Cu coronavirusul nu se va termina decât după ce toată populația îl va face. Va fi o contaminare generală .Până la urmă se va da  liber. Cine scapă, scapă, cine nu, nu! Omenirea e un furnicar, iar într-un furnicar nu poți face carantină. Asta e!”

În zona noastră nu sunt mulți morți, dar cei mai dărâmați sunt doctorii care par că muncesc în zadar, a mai spus Mirela Stoica, prahoveancă aflată de 20 de ani în Italia.