DEȚINUȚII, mult mai bine hrăniţi decât bolnavii din spitalele de stat

Deşi alimentaţia este un factor foarte important pentru recuperarea pacienţilor din spitale, hrana zilnică pe care o primesc este în limita a 15 lei, nu e diversificată şi nici concepută în funcţie de nevoile lor. De cealaltă parte, alocaţia de hrană pentru un deţinut este de 32 de lei.

Deşi a crescut cu câţiva lei, alocaţia de hrană pe zi pentru un pacient internat în spital nu depăşeşte 15 lei în cazuri extreme. Din acest motiv, bolnavii români internaţi în spital ajung să primească ceai direct din găleţi şi mâncăruri de care abia dacă se pot atinge. Risipa e cuvântul de ordine, arată specialiştii, care atrag atenţia că alocaţia zilnică de hrană pentru un deţinut român este de 32 de lei, potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

Condamnaţi pentru violuri, tâlhării, omor sau infracţiuni dintre cele mai grave, cei care se află după gratii primesc şi un bonus de sărbători – 10 lei în plus la meniu, acordat de sărbătorile legale. Mai mult, carnea nu pare să fie absentă din meniul lor, mai ales că ANP dispune de terenuri agrigole sau gospodării agrozootehnice, producţia obţinută fiind destinată consumului integral. Majoritatea spitalelor nu au însă gospodării proprii, pentru a suplimenta norma de hrană a bolnavilor. Ba mai mult, situaţia din unităţile sanitare, în special din cele aflate în subordinea autorităţilor locale, este tragică. O demonstrează şi o fotografie publicată recent pe Facebook, care a stârnit furia internauţilor, în care ceaiul era adus la patul bolnavului în găleţi murdare.