De necrezut! Cum se odihnesc mamele care își însoțesc copii în spital

In ultimele zile o poză încărcată cel mai probabil de un tată al unui copil internat alături de mama lui într-un spital din Romania, (cel care a încărcat-o a menționat un spital din Giurgiu) a devenit virală şi distribuită de foarte multi utilizatori de Facebook.

În imagine se află o mamă internată alături de copilul ei bolnav într-un spital românesc şi care doborâtă de oboseală, s-a ghemuit pe o margine a patului, CU CAPUL ÎN PATUL COPILULUI ȘI CU PICIOARELE PE UN SCAUN, unde încearcă pentru câteva momente să se odihnească. Cu siguranță a profitat de un moment în care şi copilul dormea, pentru a putea închide și ea, preț de câteva momente ochii.

Deşi imaginea este mai mult decât sugestivă, ea nu cred că mai are nevoie de prea multe comentarii. Imaginea nu este singulară, ea putând fi văzută mai mult ca sigur în aproape toate spitalele din România. Acesta este sistemul sanitar din România, iar această imagine vorbește de la sine.

De apreciat totuşi la acest spital este faptul că femeii i s-a permis să stea împreună cu pruncul ei internată. Nu puţine au fost cazurile în care chiar bebeluși cu vârsta sub 3 ani au fost internați fără a li se permite mamelor lor sa ii însoțească. Mai mult, mărturiile mamelor au scos la iveală practici intraspitalicești abuzive cum ar fi legarea copiilor de pat pentru a-i împiedica să-și scoată branula. Toate aceste mărturii arată cât de traumatizantă este experiența internării unui copil în spitalele.