DE NECREZUT! CUM SE FALSIFICĂ LAPTELE AFLAT ÎN MAGAZINE

Aproape 50% din laptele de pe piaţă este contrafăcut pentru a se obține profituri consistente, iar 80% nu respectă normele legale, susţine ANPC. În medie, un român bea zilnic 200 de ml de lapte. Pentru copii este esențial pentru a-și dezvolta sistemul osos.

Analize de laborator comandate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) au scos la iveală faptul că piaţa românească de lapte are grave probleme.

Mai exact, 45% din laptele trimis la laborator pentru analize a fost găsit neconform. Sare, untură de porc, seu, uleiuri vegetale, aditivi, făină, lapte praf , toate se găsesc din plin în laptele din comerţ.

„Din zece litri de lapte, dacă se adaugă unul de apă se obţin 11 litri de produs care vor fi vânduţi, deci un profit mai mare. La cantităţi de câteva tone, profitul scos cu apă este foarte mare. Prin urmare, e greu de rezistat tentaţiei de a scoate un ban în plus”, ne spune Cristina Parfene, inginer în domeniul industriei de procesare a lactatelor.

Cum se poate recunoaşte laptele contrafăcut? Dacă produsul se diluează cu cantităţi mari de apă, laptele devine mai apos cu nuanţe străvezii-albăstrui, cu gust şi miros nespecific.

Smântânirea este o altă cale prin care poate fi falsificat laptele. Aceasta este folosit mai întâi la realizarea smântânii şi apoi este vândut ca lapte proaspăt.

Seu, untură de porc, adaos de amidon

Alte substanţe care se adaugă sunt untură de porc, uleiuri vegetale şi seu. Pentru stabilizarea grăsimii adăugate în lapte se introduc şi emulgatori. Această metodă se foloseşte pentru a se ascunde diluarea accentuată a produsului cu apă.