Află motivul pentru care un FERMIER dă gratis 3 tone de fructe

Sorin Baciu locuieşte în satul Podeni din comuna Buneşti a judeţului Suceava. În anul 2014, a plantat în livada sa de nuci 2.000 de tufe de coacăze şi agrişe. Anul acesta are o producţie record: 3 tone de fructe de pădure. Gospodarul a încercat să vândă fructele, dar a primit un preţ în bătaie de joc. Aşa că a decis să le dea gratis şi a chemat tot satul la cules.

Anul acesta are o producţie record. A estimat în jur de trei tone. Aşa că a încercat să-şi vândă fructele, care sunt şi frumoase şi gustoase. A intrat în contact cu reprezentanţii unor supermarket-uri, care i-au spus că ar fi interesaţi, dar au nevoie de cantităţi mai mari. A mai negociat cu nişte clienţi din Ardeal, care i-au oferit 5 lei pe kg, însă bărbatul a refuzat oferta.

„Am studiat piaţa, preţul lor este foarte scăzut la noi. Nu ştie lumea că aşa ceva este în top în alte ţări. Am investit o grămadă de bani. Dacă vine, vrea să le ia de acasă cu cinci lei. Strânsul costă doi lei/kg. Mai rămân cu trei lei. Mai bine le dau degeaba.”, ne-a declarat producătorul local.