Copaci plutitori pe Marea Neagră. Care este explicația

Cel mai bogat om din Georgia, excentricul miliardar Bidzina Ivanishvili este în război  cu ecologiștii georgieni după ce a dispus să fie dezrădăcinați zeci de copaci ca să fie transferați cu o navă în parcul său privat.

Copacii sunt amplasați pe o barjă și transportați la peste 40 km de-a lungul coastei Mării Negre pentru a fi plantati pe proprietatea lui Ivanishvili în Shekvetili. Operațiunea a început în 2016, dar a luat amploare.

Potrivit estimărilor ecologistilor, aproape 3800 de copaci au fost tăiați pentru că erau ”în drum” iar alți 150 au fost transplanți. În comunitățile unde au avut loc despăduririle, curentul electric a fost întrerupt temporar, spre furia localnicilor.

Fiu de miner, devenit miliardar, Bidzina Ivanishvili a fost prim-ministru în anii 2012-2013. El a cheltuit sute de milioane de dolari pentru restaurarea satului său natal și a mai multor monumente în Georgia.

Amator de artă și-a construit, de altfel, o imensă reședință futuristă la marginea capitalei Tbilisi, împodobită cu opere ale unor artiști contemporani ca Lucian Freud, Damien Hirst și Roy Liechtenstein.