Caz șocant! Cadavru descoperit lângă ghena de gunoi a unui bloc

Joi, 4 iunie, un bărbat din Bacău în vârstă de 72 de ani, care era în drum spre casă, a avut șocul de a găsi trupul neînsuflețit al unui bărbat lângă ghena de gunoi a blocului respectiv.

Cadavrul a fost găsit în jurul prânzului, în spatele unui bloc-turn din zona Cornișa Bistriței, între mașini. Autorităține nu exclud posibilitatea unei sinucideri, însă cercetează, în primă fază, posibilitatea unei crime.

„La data de 4 iunie a.c., în jurul orei 11.30,  polițiștii băcăuani au fost sesizați de către un localnic despre faptul că, în dreptul unui imobil de pe Strada Cornișa, se află un cadavru. Echipa complexă, formată din polițiști criminaliști, de investigații criminale și de ordine publică a început imediat verificările în acest caz.

Cadavrul bărbatului a fost transportat la morgă în vederea efectuării autopsiei. Se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă”, a spus Cătălina Păduraru, purtător de cuvânt al Inspectoratul Județean de Poliție Bacău.