Citește Rugăciunea mamei pentru fericirea copiilor… Are putere mai mare decât cea a preoților
Sfântul părinte Iustin Pârvu a spus atât de frumos că rugăciunea mamei are putere mai mare chiar decât cea a preoților. De aceea, pentru fericirea copiilor, rostiți această rugăciune…
“Dumnezeule, Ziditorule al tuturor făpturilor! Adăugând milă peste milă, m-ai făcut vrednică să fiu mamă, bunătatea Ta mi-a dăruit copii, şi îndrăznesc să spun că ei sunt copiii Tăi, fiindcă le-ai dat fiinţă, i-ai făcut vii înzestrându-i cu suflet nemuritor, i-ai renăscut prin botez spre viaţa cea potrivită cu voia Ta, i-ai înfiat şi i-ai primit în sânul Bisericii Tale.
Doamne! Păzeşte-i în har, învredniceşte-i să se împărtăşească de Tainele legământului Tău, sfinţeşte-i cu adevărul Tău, ca să se sfinţească în ei şi prin ei sfânt numele Tău!
Trimite-mi ajutorul Tău haric ca să îi cresc spre slava numelui Tău şi folosul aproapelui! Dă-mi în scopul acesta răbdare şi putere! Învaţă-mă să sădesc în inima lor rădăcina adevăratei înţelepciuni – frica Ta! Luminează-i cu lumina Înţelepciunii Tale ce cârmuieşte întreaga lume!
Să Te iubească din tot sufletul şi din tot cugetul lor, să se lipească de Tine din toată inima şi să tremure de cuvintele Tale toată viața lor!
Doamne! Dă-mi înţelepciune ca să întipăresc cu trăsături de neşters în inima şi în mintea copiilor mei frica de întovărăşirea cu cei ce nu ştiu de frica Ta, să le insuflu îndepărtarea de orice însoţire cu cei nelegiuiţi, ca să nu ia aminte la împreună-vorbirile cele putrede, să nu fie abătuţi din calea Ta de pildele cele rele, să nu se smintească de faptul că uneori calea nelegiuiţilor propăşeşte în lumea aceasta!
Cerescule Părinte! Dăruieşte-mi harul de a nu le face copiilor mei sminteală prin faptele mele, ci a-i feri de rătăciri, de a le îndrepta greşelile, de a le înfrâna îndărătnicia, de a-i abate de la năzuinţa spre deşertăciune şi uşurătate.
Părinte al îndurărilor şi a toată milostivirea! Din dragoste de mamă, le-aş dori copiilor mei toată îmbelşugarea bunătăţilor pământeşti, le-aş dori binecuvântare din roua cerului şi din grăsimea pământului, însă fie cu ei sfântă voia Ta!
Rânduieşte-le soarta după bună voirea Ta, nu îi lipsi în viaţă de pâinea cea spre fiinţă, trimite-le toate cele trebuitoare în vremelnicie spre dobândirea veşniciei fericite,
fii milostiv cu ei, nu le socoti lor păcatele tinereţii şi ale neştiinţei, fă inimile lor să se umilească atunci când se vor împotrivi călăuzirii harului Tău, miluieşte-i, îndreptân-du-i la calea bineplăcută Ţie, dar fără să-i lepezi de la faţa Ta!
Primeşte cu bunăvoinţă rugăciunile lor, dăruieşte-le reuşită în tot lucrul bun, nu abate faţa Ta de la ei în zilele necazului lor. Adumbreşte-i cu mila Ta, ca să umble îngerul Tău cu ei, păzindu-i”.