Beneficiile Neștiute Ale MĂMĂLIGII. Un Remediu Neașteptat!

Potrivit cercetătorilor endocrinologi, consumarea de mămăligă în fiecare zi scade cu 60% riscul de boli psihice cauzate de tulburări tiroidiene.

Mămăliga echilibrează și glicemia, scade nivelul colesterolului, reduce riscul de ateroscleroză şi creşte chiar şi fertilitatea la femei.

Un studiu antropologic purtat în regiunea Rucăr-Bran, unde mămăliga este aproape nelipsită de pe masa românilor, arată că 10% dintre femeile de peste 65 de ani din această zonă au demonstrat la teste o activitate ovariană foarte intensă, manifestată inclusiv prin prelungirea vieţii sexuale după această vârstă.

Deşi multă lume crede că mămăliga îngraşă, lucrurile stau cu totul altfel în realitate: mămăliga moale are de patru ori mai puţine calorii decât pâinea, iar mămăliga vârtoasă, de două ori mai puţin.

Mămăliga sprijină secreţia şi eliminarea bilei, având totodată şi acţiune antiinflamatoare asupra colecistului, acţionând chiar ca un remediu în dischinezia biliară, în dispepsie şi în colecistită.