Autobuz cu 40 de persoane la bord, implicat în accident în Braşov pe DN1. Un bărbat a murit

Un bărbat a murit, joi noaptea, în urma impactului dintre un autobuz cu 40 de persoane la bord şi un autoturism, pe DN 1, între localităţile Ghimbav şi Codlea, din judeţul Braşov.

Purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja, a declarat că şoferul maşinii care a intrat în coliziune cu autobuzul a murit.

„Accidentul rutier s-a produs între Ghimbav şi Codlea, între un autobuz şi un autoturism. În autobuz se aflau 40 de persoane. O persoană, şoferul autoturismului, a fost găsită încarcerată, apoi s-a declarat decesul”, a spus Sfreja.

Potrivit sursei citate, o singură persoană din autobuz a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Pasagerii din autobuz au fost preluaţi de alt mijloc de transport.

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.