Află cum poți scăpa de sughiț

Sughiţul este determinat de înghiţirea involuntară de aer care provoacă un sunet necontrolat la fiecare respiraţie. Poate fi deranjant, dar nu periculos. Iată câteva metode prin care să îţi revii după o criză de sughiţ:

Cea mai la îndemână metodă de a scăpa de sughiţ este reţinerea pentru un timp a respiraţiei. Astfel, mişcarea muşchiului diafragm va fi împiedicată pentru scurt timp, evitându-se spasmul acestuia şi implicit oprindu-se producerea sughiţului.

Pune o pungă de hârtie în dreptul nasului şi al gurii şi respiră în ea de mai multe ori. Această metodă are menirea de a normaliza respiraţia şi de a calma mucoasa tractului bronho-pulmonar.

Bea cu sorbituri mici puţină apă rece sau suge un cub de gheaţă. O altă variantă este să bei apă pe partea cealaltă a buzei paharului, ţinând capul aplecat.

Dacă sughiţul este provocat de un stomac prea plin după o masă copioasă, atunci bea după masă un ceai de mentă. Acesta are efect relaxant şi calmează spasmele digestive.

Un alt ceai foarte bun care opreşte sughiţul este cel de seminţe de mărar. Opăreşte o linguriţă de seminţe cu 250 ml apă clocotită, timp de 3 minute, apoi bea acest ceai neîndulcit.

Contra sughiţului la copiii mici se recomandă să se administreze o linguriţă de suc de lămâie.

Bea o cană de infuzie de scorţişoară pisată. Pune un vârf de cuţit de scorţişoară la o cană de apă şi lasă să stea 5 minute, după care consumă.