Acesta este alimentul pe care și-l permite oricine și este un adevărat medicament!

Mămăliga este un aliment destul de des întâlnit în meniul oricărui român. Banala mâncare poate deveni un medicament folositor în tratarea răcelilor şi a pietrelor la fiere.
Mălaiul este un înlocuitor de nădejde al produselor de panificaţie, numit de specialişti „prietenul intestinului subţire”. Dispreţuit pe nedrept, acest medicament tradiţional aduce numai beneficii atât omului sănătos, cât şi celui care suferă de boli grave. Cura cu mămăligă este foarte sănătoasă, hrănește organismul şi curăţă intestinele.

Un aliment tradiţional cum e mămăliga a fost de multe ori subiect de cercetare al specialiştilor, fără a i se putea găsi o contraindicaţie. Fierturile de porumb au fost apreciate încă din vremea lui Columb, dar, ulterior, au ajuns să fie considerate hrana săracilor.

Studiile recente au scos în evidenţă faptul că media de viaţă a triburilor amerindiene care se hrăneau cu porumb crud sau fiert era mult mai mare decât a altor comunităţi învecinate, cărora le lipsea din dietă acest aliment. În boabele de porumb au fost descoperite substanţe derivate ale acizilor arahidic şi palmitic, extrem de importante pentru sănătatea organismului.

Cercetătorii endocrinologi consideră că un consum zilnic de mămăligă scade cu 60% riscul de boli psihice generate de disfuncţii tiroidiene. De asemenea, consumul de mămăligă reglează concentraţia de glucoză în sânge, fiind de folos diabeticilor. Reduce cantitatea de colesterol din sânge, scăzând astfel riscul de ateroscleroză şi, implicit, de infarct.

Mai mult, banala mămăligă revitalizează funcţiile sexuale, în special feminine. Rezultatele cercetărilor româneşti efectuate de antropologi în regiunea Bran-Rucăr (unde mămăliga e mai des pe masa românilor) arată că 9% dintre femeile de peste 65 de ani au avut o activitate ovariană intensă, manifestată şi prin prelungirea vieţii sexuale chiar şi după vârsta de 72 de ani. De asemenea, consumul de mămăligă este răspunzător şi de longevitate.