A ierta înseamnă a uita greșelile aproapelui, ci a-l iubi așa cum este el
Se spune că iertarea nu este completă fără uitare. Sunt persoane care iartă, dar nu uită adică țin minte răul pe care i l-au pricinuit alții. Mitropolitul Antonie de Suroj spune că însă că este foarte greu ca cineva să uite jignirea suferită din partea semenilor lui.
„Ni se pare câteodată că dacă am putea să uităm jignirea, atunci am putea ierta; dar a uita este peste puterile noaste – „Doamne, dă-ne nouă să putem uita!”
Scopul nu este să te silești să uiți, ci să ierți din tot sufletul, conștient fiind de tot răul care ți s-a făcut.
„ Să uiți nu înseamnă să ierți. Iertarea înseamnă să-l vezi pe om așa cum este păcatul său și cu ceea ce îl face să fie insuportabil și să spui: „Te voi purta ca pe o cruce, te voi purta până în Împărăția lui Dumnezeu, fie că vrei, fie că nu.
Bun sau rău eu te voi purta pe umerii mei, te voi aduce la Domnul și-l voi spune: „Doamne, l-am purtat pe acest om în tot timpul vieții mele, pentru că mi-a fost teamă să nu se piardă. Acum iartă-mă și Tu, în numele iertării mele!”
Acest mod de a ne raporta la cei care greșesc față de noi ni L-a arătat Mântuitorul când S-a rugat Tatălui să nu socotească ucigașilor Săi păcatul lor. Aceasta este iubirea desăvârșită, în care dorim binele celor care ne fac rău.
Mântuitorul ne-a poruncit să îi iubim oe vrăjmașii noștri, să facem bine celor ce ne fac rău, să ne rugăm pentru cei care ne prigonesc. În baza iertării pe care o oferim noi semenilor noștri ne iartă și pe noi Dumnezeu.
„ Ce bine ar fi dacă am putea să ne purtăm astfel poverile unii altora, sprijinindu-ne unii pe alții; fără a încerca să uităm, ci, dimpotrivă, păstrând amintirea! Amintindu-ne de punctele vulnerabile ale unuia, de păcatul altuia, de cel căruia lucrurile îi merg rău, și aceasta nu pentru a-l ispiti, ci pentru a-l ocroti, pentru a-l împiedica să cadă”.
Iată cât de mult înseamnă iertare. Înseamnă a ne asuma greșelile aproapelui ca pe ale noastre. A ierta nu înseamnă doar vorbe, ci și fapte. Iertarea însemnă ajutorarea celor căzuți, celor stăpâniți de patimi, de vicii, de neputințe.
„ O, dacă am putea să ne purtăm astfel unii cu alții! Dacă l-am înconjura pe cel slab cu o iubire veghetoare și delicată, câți oameni nu s-ar regăsi pe ei înșiși, câți nu ar deveni vrednici de o iertare care le-ar fi dată în dar…”