A apărut al doilea val de infectare cu Coronavirus, în state care credeau că au depășit punctul critic. Acestea sunt țările cele mai afectate

Autorităţile din toată Asia şi-au intensificat în acest weekend eforturile în vederea încetinirii coronavirusului, în contextul în care un al doilea val de contaminări se înregistrează în regiuni care credeau că epidemia este sub control, relatează AFP.

Măsuri vizând o restrângere a deplasărilor au fost luate de diverse ţări, precum Malaysia, unde armata a fost desfăşurată pentru a impune izolarea.

Numărul cazurilor înregistrate în Asia a trecut de 95.000 – reprezentând o treime din cazurile de Covid-19 înregistrate în lume, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP.

În afara Chinei – unde peste 80.000 de persoane au fost contaminate după apariţia în decembrie a primului caz al noului coronavirus la Wuhan -, Coreea de Sud este cea mai afectată ţară din Asia, cu 8.500 de cazuri.