Metode de înfrumusețare interioara.

Crede-te frumos

Înfățișarea atrăgătoare începe în cap. Arătăm așa cum ne imaginăm că sun­tem. Cu cât impresia pe care o avem despre noi este mai bună, cu atât mai intensă este strălucirea pe care o răs­pândim. Atâția oameni urâți au o pre­zență năucitoare. Atâția oa­meni frumoși sunt gheboși și înspăi­mântați. Ce se întâmplă de fapt?

Faceți următoarea încercare sim­plă: stați drept, cu capul sus, privind către linia orizontului. Apoi, înco­voiați-vă spatele, cu ca­pul în piept și brațele atâr­nate. O diferență ca între noapte și zi. Cu schimbarea poziției cor­pu­lui se schim­bă și sen­timentele. Și invers. Și o dată cu ele, emoțiile care ne influen­țează direct mimica, gesturile, expre­sia întregului compor­tament. Ăsta e tot secretul strategiei „crede-te frumos”: conștiința faptului că există o legătură strânsă între gânduri (sentimente) și ex­presia exte­rioară. Centrala care dirijează acest joc complex este creierul. Dar cre­ierul are nevoie și el de sarcini clare.

Cele 10 porunci

1. Zâmbiți cât mai des. Încercați să aveți permanent o expresie bine dispu­să. Asta va îmbunătăți stră­lu­cirea dvs. obișnuită și vă veți simți mult mai bine.

2. Observați cu atenție ce vă place la alții. Stu­diind un model, veți putea prelua multe aspecte pozi­tive, fără să vă pierdeți din originalitate.

3. Nu încercați nicio­dată să imi­tați un model. În felul acesta, vă blocați pro­priile forțe crea­toare.

4. Dacă aveți posibilita­tea, rugați pe cineva să vă înregistreze pe telefon (la plimbare, acasă, la o petre­cere etc.). Pe film, veți putea recu­noaște obiectiv când arătați bine și relaxat și când sunteți crispat ori ten­sionat.

5. Puneți-vă în cap scopuri clare și amănunțite. Sarcini generale ca: „Vreau să arăt bine” nu sunt recep­tate de corp. Nici când ne rugăm nu ce­rem ceva ge­neral. Creierul pri­meș­te doar comenzi precise.

6. Nu vă cantonați niciodată la un anumit gen. Încercați din când în când o altă vestimentație decât cea obișnuită, o altă frizură. În felul acesta, veți primi im­pulsuri de întinerire.

7. Cu cât vă simțiți mai abătut și mai deprimat, cu atât încercați să ară­tați mai bine și mai elegant. Înfăți­șa­rea atră­gă­toare vă va co­recta rapid starea de spirit.

8. Încercați să adoptați cât mai des o poziție dreap­tă și simetrică a corpu­lui. În felul acesta, activitatea celor două emi­sfere ale cre­ierului se sin­­cronizează și deveniți mai creativ și mai echili­brat.

9. Culo­rile acționează direct asu­pra stării sufle­tești. Femeile, mai ales, sunt sfătuite să folosească cât mai multe culori de păr, farduri, mate­riale, mai ales cele care le vin bine.

10. Îngăduiți-vă un tra­tament cos­metic lunar, in­di­fe­rent dacă sunteți fe­meie sau bărbat. De pe urma lui pro­fită nu doar pielea, ci și sufletul, care se des­chide spre frumusețe.

Preluat: https://sfaturi-idei-si-povesti-despre-viata.ro/