Suc de cătină pentru iarnă – o adevărată rezervă de Vitamine

Dacă vă veți face timp să preparați acest suc de cătină veți avea în casă o adevărată rezervă de vitamine naturale pentru iarnă! Câteva linguri pe zi pot asigura necesarul zilnic din cei mai importanți nutrienți.

Rețeta este extrem de simplă. Nu trebuie să folosiți nici zahăr, nici miere, nici vreun alt conservant.

Aveți nevoie doar de boabe de cătină. Acestea trebuie să fie coapte bine, dar sănătoase. Sortați-le pe cele bune și îndepărtați-le pe cele stafidite

Suc de cătină pentru iarnă – rețetă

Alegeți-le de impurități și apoi spălați-le bine. Treceți-le printr-un storcător melcat, printr-un storcător de fructe sau prin mașina de carne cu separator pentru coji și semințe ( ca la roșii ).

Nu aruncați turta rămasă de coji și semințe. Aceasta poate fi folosită la prepararea uleiului de cătină.

Turnați sucul de cătină într-o cratiță emailată și puneți-o pe foc. Încălziți sucul la 97 de grade Celsius. Verificați temperatura cu un termometru.

Turnați imediat sucul în borcane sterilizate. Înfiletați capacele bine și înfășurați borcanele în pături groase. Lăsați-le să stea așa până până se răcesc complet.

Sucul se poate bea ca atare, se poate îndulci cu miere, sau se poate adăuga în diferite preparate. Înainte de consum, agitați borcanul bine. Pentru mai multă siguranță, se păstrează în frigider.

Cătina ajută în numeroase afecțiuni

Cătina este o polivitamină naturală. Fructele sunt foarte bogate în vitamina C, vitamina A și vitamina E, trei antioxidanți care protejează pielea, vederea și corpul împotriva infecțiilor și a cancerului.

Cătina conține vitamine din complexul B, magneziu, fier, potasiu, proteine, vitaminele K,F și P.

Consumul de cătină stimulează imunitatea, combate inflamațiile și bacteriile. Are efect energizant, crește rezistența la efort. Este indicată în afecțiuni respiratorii, hepatice, gastrointestinale, cardiovasculare, psihice și nervoase.

  • Gripă, guturai
  • Imunitate scăzută la răceli
  • Creșterea capacității de apărare a organismului
  • Astm, tuberculoză
  • Hepatită, ciroză hepatică
  • Anemie
  • Hipertensiune arterială
  • Hiperglicemie
  • Ulcer, gastrită
  • Enterită, colită de putrefacție
  • Ateroscleroză, fragilitate vasculară
  • Cancer, leucemie
  • Scleroză în plăci
  • Dependență de alcool și tutun
  • Intoxicații medicamentoase
  • Depresie, nevroză, boli psihice
  • Spasmofilie, epilepsie
  • Artrită
  • Boli de ochi, infecții oculare
  • Scleroză
  • Varice
  • Parkinson

Sursă