Vârsta de pensionare mărită în legea pensiilor. Ce români pot să iasă la pensie la 67 de ani
Dacă până acum românii ieșeau la pensie la vârsta de 65 de ani, acum, potrivit unui act normativ care a intrat de curând în vigoare, vârsta de pensionare pentru medici, indiferent că vorbim despre femei ori bărbați, a crescut la 67 de ani, la cerere.
Legea nr. 359/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care cuprinde noua vârstă de pensionare, a trecut de mai multe ori prin Parlament până să ajungă în această formă în Monitorul Oficial. Concret, pensionarea la cerere la 67 de ani se aplică de la 6 ianuarie 2019, când legea a intrat în vigoare.
„Medicii se pensionează, la cerere, la vârsta de 67 de ani, indiferent de sex. Cererea privind menținerea în activitate până la împlinirea vârstei de 67 de ani se depune, de către medic, la unitatea angajatoare, cu cel puțin trei luni înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare prevăzute de Legea nr. 263/2010”, scrie acum în Legea nr. 95/2006, conform avocatnet.ro.
Astfel, parlamentarii au crescut limita de la 65 la 67 de ani prin această lege.