Senzație constantă de nod în gât? Iată care sunt cauzele și ce boli poate ascunde

Cauzele apariției senzației de nod în gât pot fi variante. Iată explicația dr. Margareta Stoica, medic ORL: „Poate fi vorba de la un debut de viroză până la probleme de glandă tiroidă. Până mergeți la medic pentru a afla sursa problemei, încercați să evitați alimentele sau băuturile care vă pot irita gâtul, cum ar fi sucurile carbogazoase, mâncarea prea condimentată sau prea acră. Fumați mai puține țigări dacă nu puteți renunța deloc.”


Iată care sunt principalele cauze pentru care apare această senzație:

O dereglare a glandei tiroide
Dereglarea glandei tiroide cu anomalii vizibile la ecografie poate fi una dintre cauzele acestei senzații neplăcute. În acest caz, se stabilește un tratament de către medicul endocrinolog, în urma efectuării unor analize specifice. În cazuri grave, se poate ajunge la tiroidectomie.

Reflux gastroesofagian
Această afecțiune poate cauza încordarea mușchilor esofagului pentru a împiedica ca acidul gastric să ajungă în cavitatea bucală. Chiar și în lipsa senzației de arsură, în urma unor investigații printre care se numără și o endoscopie probabil, gastroenterologul îți poate da diagnosticul și tratamentul adecvat.

Disfuncția sfincterului esofagian superior
Anomaliile funcției sfincterului esofagian superior au fost asociate cu globus pharyngeus, mai ales cele manifestate prin creșterea presiunii la nivelul acestui sfincter. 28% dintre persoanele cu globus pharyngeus prezintă o presiune mai crescută la nivelul sfincterului esofagian superior, comparativ cu 3% din populația fără această afecțiune. Acest lucru sugerează că hipertensiunea la acest nivel este cauza secundară de globul, după refluxul gastroesofagian.

De asemenea, s-a dovedit că injectarea de toxină botulinică în mușchiul cricofaringian la pacienții cu globul și cu presiune crescută la nivelul sfincterului esofagian superior a dus la rezoluția globusului precum și la scăderea presiunii sfincterului esofagian.

Inflamația mucoasei faringiene
O inflamație a mucoasei faringiene apărută în urma diverselor afecțiuni acute sau cronice precum amigdalite, rinite sau sinuzite poate fi cauza senzației de nod în gât. În acest caz, un medic ORL va stabili exact cauza și cursul de tratament.

Leziunile mucoasei faringiene
O altă cauză care poate sta la baza senzației de nod în gât sunt leziunile mucoasei faringiene cauzate de o traumă, de exemplu de înghițirea unui os mic sau a unei bucăți dintr-un aliment dur.

Stresul
Stresul este un alt factor determinant în cazul acestui simptom neplăcut. Stările de nervozitate și de anxietate pot fi însoțite de senzația de nod în gât și, în cazul în care apar și atacuri de panică, se recomandă să apelezi la un psihoterapeut.

Senzație de nod în gât – Tratament
Tratamentul se va face în funcție de cauză și nu există un protocol standard de tratament. Întrucât globul hystericus este o afecțiune benignă și de multe ori, chiar și după tratarea cauzei, senzația de nod în gât persistă, nu se preferă o terapie medicamentoasă pe termen lung.

Iată care sunt tratamentele existente pe piață:
– antidepresivele
– terapia antireflux
– terapia cognitiv-comportamentală

Tratamente naturiste:
– reflexoterapie
– masaj terapeutic și masaj de relaxare
– acupunctură
– kinetoterapie

Tratamente homeopate:
– calcarea iodată
– ignatia
– balneoterapie
– Borsec
– Vatra Dornei
– Bușteni
– Sinaia
– Predeal
– Tușnad
– Păducel

Infuzie: 1 linguriță de plantă la 250 ml de apă clocotită; se lasă la infuzat 10 minute, se consumă câte 2 căni pe zi, pe termen lung

Tinctură de valeriană: se iau câte 25 de picături de 3 ori pe zi, după mesele principale

Tinctură de rădăcină de brad: se iau câte 10 picături de 2 ori pe zi, pe termen lung

Sursa