România s-a mărit cu șase kilometri pătrați

Cu toate că majoritatea locuitorilor nu o duc pre bine, suprafața României e în creștere. Veștile bune vin într-un raport al Institutul Național de Statistică care informează că României s-a mărit cu șase kilometri pătraţi, până la 238.397 kmp.

„Suprafaţa totală a teritoriului este de 238.397 km2. Suprafaţa totală a României a fost actualizată de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în conformitate cu prevederile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr.7/1996, cu modificările şi completările ulterioare”, arată raportul publicat de INS.

După schimbarea modelului, suprafaţa României a fost recalculată de la 237.500 kmp la 238.391 kmp, valoare care se regăseşte în toate datele oficiale privind România.

Suprafaţa României se modifică în timp, sub efectul schimbării cursului Dunării sau cursurilor râurilor care reprezintă frontiere cu statele vecine (Prut, Tisa, Mureş) şi mai ales pe ţărmul Mării Negre – unde suprafaţa creşte ca efect al depunerilor aluviunilor Dunării şi scade ca urmare a eroziunii, mai ales în sudul Litoralului.

Spre exemplu, suprafaţa României creşte constant în zona insulelor Sacalin, care urmează să devină în următoarele decenii o peninsulă cu suprafaţa sensibil mai mare decât cea a insulelor actuale, ca urmare a aluviunilor Dunării depuse de curenţii marini, arată ultimele studii ştiinţifice ale specialiştilor.

În urma acestei actualizării, toate documentele oficiale şi site-urile de informaţii publice vor trebui, de asemenea, actualizate, în condiţiile în care pe site-urile publice sau private ce cuprind informaţii despre România este trecută vechea suprafaţă, de 238.391 kmp.