MEDICAMENT natural contra GRIPEI din LĂMÂIE, MIERE și CUIȘOARE

Vă propunem un medicament natural pe care-l putem prepara în casă. Ingredientul de bază pe care ne sprijinim mai ales în sezonul rece pentru întărirea imunitară este lămâia.

Acest fruct este bogat în vitamine, minerale, fibre alimentare, compuși fenoli, uleiuri esențiale și carotenoide. Sucul de lămâie dezinfectează și alcalinizează apa, suprimă apetitul, ajută la scăderea în greutate, îmbunătățește digestia și aspectul pielii, reduce ridurile și curăță organismul de toxine.

Atât sucul, cât și coaja de lămâie ajută la scăderea tensiunii arteriale și a colesterolului, și pot fi benefice în boala ficatului gras, după cum indică studiile realizate pe animale. Lămâia conține hesperidină, un compus care protejează ficatul.

Remediu antigripal

Ingrediente

• 1 lămâie

• 1-3 linguri de miere

• 1 vârf de cuțit de cuișoare măcinate

Preparare

Dacă lămâia este bio, organică, nu o mai curățați de coajă. În mod normal, coaja este foarte bogată în antioxidanți care combat bolile și cancerul (limonenul este unul din aceștia).

Spălați bine lămâie, tăiați-o bucăți și puneți-o în blender. Adăugați mierea de albine și cuișoarele măcinate. Mixați preț de 1-3 minute, până când lămâia se zdrobește bine.

Strecurați sucul obținut sau consumați-l ca atare, cu tot cu pulpă. O altă variantă ar fi să adăugați puțină apă călduță, pentru a bea limonada mai ușor.

Se pot adăuga și alte fructe citrice, precum portocale sau grepfruit.

Efecte benefice

Acest suc concentrat este foarte util în răceală și gripă. Ajută atât la reducerea simptomelor și grăbirea vindecării, cât și la prevenirea acestor boli, datorită proprietăților imunostimulatoare și antiseptice. Are de asemenea efecte febrifuge.

Se poate administra și în caz de:

– dureri de cap

– apatie

– somnolență

– oboseală

– stări de vomă

– hemoragii

– solicitare intelectuală și psihică intensă

Preluat: https://lataifas.ro/