Marcel Vela: Puteți să părăsiți localitatea după 15 mai. Nu va mai fi nevoie de declaraţii

Ministrul de Interne, Marcel Vela, afirmă că după 15 mai oamenii vor putea ieşi din localitate, “fără a ţine cont de limita de municipiu sau limita de judeţ”, şi nu vor mai avea nevoie să completeze declaraţii pe propria răspundere.

„Am decis următorul lucru: puteţi să mergeţi, să părăsiţi localitatea, fără a ţine cont de limita de municipiu sau limita de judeţ. Aşadar nu este impusă o limită, pentru că era foarte dificil de impus limite în aceste zone metropolitane şi în consecinţă nu va exista o limită teritorial-administrativă în cadrul căreia să vă puteţi deplasa sau să nu vă puteţi deplasa”, a afirmat Marcel Vela, miercuri seară, într-o înregistrare video publicată pe pagina sa de Facebook, răspunzând unor întrebări.

El i-a răspuns unui alt bărbat că poate merge “la iarbă verde” în afara localităţii, cu respectarea regulilor de distanţare.

Răspunzând unei alte întrebări, Vela a spus că după 15 mai nu va mai fi nevoie de completarea declaraţiilor pe proprie răspundere pentru că se aşteaptă la o “responsabilitate la fel ca şi până acum din partea cetăţenilor”.

Întrebat dacă se va redeschide municipiul Suceava, Vela a afirmat: “Decizia nu este la mine, ca ministru al Afacerilor Interne, sau la nivelul guvernamental, decizia va fi la specialiştii în epidemiologie şi în tot ce ţine de oprirea răspândirii noului coronavirus, adică există un grup tehnico-ştiinţific ce lucrează în subordinea CNSSU care, împreună cu INSP, vor evalua tot ceea ce ţine de evoluţia bolii, de statistica înregistrată în Suceava şi de perspectiva ridicării acestei carantine pentru Suceava”, potrivit News.ro.

Preluat: https://stirileprotv.ro/