La 80 de ani, face gărzi pe AMBULANȚĂ! „Nu banii contează, ci VIEȚILE SALVATE!”

Cea mai apreciată persoană de la Serviciul de Ambulanță este o doctoriță în vârstă de 80 de ani, care nu a fost nicio zi pensionară.

În urmă cu trei ani când legea nu a mai permis cumularea pensiei care trecea de un anumit cuantum cu salariul, nu a suportat să stea departe de gărzile de Salvare și a ales să muncească gratis.

Face parte din ultima generație de medici de urgență din lume și are o experiență de peste 50 de ani pe ambulanță.

Aceasta dă dovadă de devotament și dăruire, și își pune toată viața în grija fiecărui pacient:

„Imaginaţi-vă o doamnă înaltă, care merge foarte iute şi care e atât de orgolioasă încât atunci când a avut o problemă la genunchi şi a trebuit să meargă cu bastonul, în loc să urce pe scara din faţă, mergea prin spate să nu o vadă lumea”, povesteşte directorul medical SABIF, medicul Cristian Grasu.

Dă mai departe și tu această poveste în semn de RESPECT!