Jos Pălăria! Preotul dintr-un sat din Teleorman care are grijă de copii amărâți

Bogdan Danu este preotul care a deschis o cantină pentru săraci în Teleorman, unul dintre cele mai nevoiașe județe din România.

La parohia din Negrenii de Sus, un preot tânăr a pus pe picioare o cantină socială. Și toate alimentele îi sunt donate pe Facebook, unde preotul Bogdan Danu este foarte activ. Astăzi masa este una bogată: aperitive, ciorbă cu perișoare, varză călită cu pulpă de pui. Este un parastas și practic masa de la cantină este dată de suflet de un alt sătean.

„Această inițiativă a început în 2014 când am vrut să facem aici în curtea bisericii un praznicar, adică o sală de mese pentru evenimentele importante din viața parohiei. Dar odată cu avansarea tehnologiei și văzând că rețeaua de socializare ajută foarte mult la astfel de acțiuni caritabile, pe care noi le-am mai făcut, dar fără rețeaua de socializare n-am avut același succes. Am hotărât să facem un centru social care să cuprindă mai multe clădiri și să ofere mai multe servicii sociale gratuite pentru copiii nevoiași și pentru bătrânii neputincioși și singuri din sat”, spune preotul, pentru libertatea.ro.

Tăcerea din sala răcoroasă de mese este ruptă de glasuri de copii. Își lasă ghiozdanele în colț și se așază ordonat la masă. Ca în fiecare zi. „În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, Amin. Tatăl nostru care ești în ceruri…”, recită într-un glas vocile flămânde. Rugăciunea „Tatăl Nostru” este un răgaz pentru bucătărese să mai aranjeze una alta pe masă.

Maria este o fată de clasa a patra cu ochi triști. „Mama mea este la București și tata la fel. Stau cu bunicii mei. Și părinții mă mai vizitează, dar nu mai sunt împreună”, spune fata și oftează din tot sufletul. Dar are un vis: vrea să fie actriță. Și poate că din Negrenii de Sus Teleorman, peste 10 ani, va răsări încă o Stela Popescu, pentru că așa își dorește copilul. Copiii vin după ore cu microbuzul școlar și duminica după slujbă la masă. Dacă o întrebi și pe Marinela de ce mănâncă la biserică masa de prânz îți spune simplu: „Pentru că părinții mei nu au posibilități, nu lucrează…” O situație trasă la indigo în toată comuna.

O masă pe zi ține familia unită

În fiecare zi, la cantina Asociației „Casa plină”, se gătesc în jur de 85 de porții, 40 rămân pentru copii și restul sunt împărțite la bătrânii din sat. Trei bucătărese pe tură au grijă să nu fie risipită nicio picătură de mâncare, că știu cât e de valoroasă. Mai ales că asta nu e simplă mâncare, ci e hrană pentru o generație care capătă astfel încă o șansă. „Poveștile lor probabil sunt tipice satului românesc și anume că este o zonă defavorizată, toate satele tind să fie parasite, toți tinerii pleacă spre orașe, nu mai sunt locuri de muncă. Sigur că mai sunt și doi-trei, la nivelul unui sat sau două, care nu vor să muncească și consideră că e mai bine așa, preferând să primească puțin de la biserică, puțin de la primărie, dar noi nu putem face front comun cu ei, Noi îi îndemnăm pe toți, în special pe copii, care sunt viitorul, să-și depășească condiția, să reușească prin propriile forte”, mai spune preotul Bogdan Nanu.

La cantina de la biserică poate veni oricine, poarta e deschisă. Dar se face o selecție naturală. Această masă simplă cântărește greu în unele familii în decizia de a rămâne împreună sau a da copiii „la stat”. Preotul se mândrește că „toți copiii au părinți, locuiesc la casele lor”.