”Împărăteasa” urzică – planta cu care Părintele Cleopa și-a vindecat plămânii
Urzica poate fi numită pe bună dreptate regine plantelor medicinale.
Părintele Cleopa o considera o adevărată împărăteasă, datorită puterii sale vindecătoare.
Maica Ecaterina spune că marele duhovnic de la Sihăstria s-a tămăduit de tuberculoză cu ajutorul acestei plante.
„Părintele Cleopa de la Sihăstria a fost vindecat de tuberculoză la plămâni. De atunci, în Mănăstirea Sihăstria, din câte știu, nu lipsește ciorba de urzică de la mâncare”.
Prin anul 1960, pe când era rânduit ca cioban la oi, a vărsat cu sânge. Se temea ca nu cumva să moară și el ca frații săi, din cauza bolii de plămâni de care sufereau.
Părintele Galaction Ilie l-a sfătuit să bea ceai de urzici. Fiind iarnă, l-a trimis să dezgroape cu hârlețul de la rădăcina unui brad rădăcini de urzici.
Le-a scos, a făcut ceai și a băut toată iarna. După acest tratament nu a mai scuipat niciodată sânge. Ceaiul de urzică i-a vindecat plămânii și aceștia s-au regenerat.
Când a mers la București și a făcut rază la plămâni, medicul a rămas uimit. L-a întrebat ce a făcut, căci pe radiografie plămânului arată ca și cum ar fi crescut din nou.
Cercetătorii au descoperit prin anii 80 că urzicile ameliorează considerabil rinita alergică. Plantele care fortifică și hrănesc rinichii sunt benefice și pentru plămâni și căile respiratorii.
Urzicile sunt un tonic pulmonar excelent. Ajută în astm, afecțiunile congestive pulmonare și tusea cronică. Tinctura de urzică este utilă în răceală, gripă, bronșită și pneumonie.
Susun Weed, expertă în vindecarea cu plante, spune că în trecut, unele persoane consumau infuzie de urzică zilnic, timp de câteva luni, pentru a se vindeca de plămâni.
Infuzia de urzică are efect restaurator și vindecător, iar tinctura este pentru afecțiunile acute. Inhalațiile cu ceai de urzică ajută la recuperarea aparatului respirator după o pneumonie, o bronșită sau afecțiune pectorală.
Urzica este realmente un medicament al naturii. Când povestea despre ea, Părintele Cleopa îi dădea o denumire regală, numind-o „Împărăteasa Urzică”.
Se spune că ciorba de urzici era preferata lui. Ba încă le-a dat ca ascultare călugărilor bucătari să folosească urzica la mese pe toată durata sezonului ei.
Urzicile verzi se pot păstra proaspete în congelator. Se spală, se pun în pungi și se congelează. În această stare rezistă circa 8 luni, spune Maica Eacterina.
Urzicile se pot usca și păstra în pungi de hârtie pentru a le folosi la ciorbe, tocănițe sau ceaiuri.
Urzica este un aliment complex. Conține vitamina C, vitamina K, fier, antioxidanți, fibre, vitamine, oligoelemente. Nutrienții ei susțin sistemul imunitar, reduc inflamația din corp și alergiile.
Urzicile sunt depurative, adică ajută corpul să se curețe de toxine și deșeuri. Maica Ecaterina le recomandă în curele de detoxifiere și slăbire, mai ales după mesele copioase de după sărbători.
Mai mult decât atât, persoanele care au colesterol rău sau tensiune arterială crescută ar trebuie să includă cât mai des urzica în dieta de primăvară.
Sunt deosebit de utile în afecțiunile renale și pulmonare, spune Maica Eacterina.
„Poți să faci cure de câte trei săptămâni sau poți să faci constant”.
Dacă urzica se administrează sub formă de decoct, doza nu trebuie să depășească 2 căni pe zi.