Fructele negre de soc adjuvant în tratarea tumorilor maligne și benigne, tratament pentru multe boli. Citește cum le poți folosi, prepara și administra!

În urmă cu câteva sute de ani, când câmpiile și dealurile noastre erau acoperite de codri adânci și neumblați, aceste fructe erau la mare cinste, fiind un leac pentru bolile cele mai îndărătnice: de la încuierea pântecelor și până la bube rele sau otrăvite. Apoi, treptat, tradiția s-a pierdut, iar taina lor a mai rămas cunoscută doar câtorva vindecători populari. Oamenii nu au mai avut încredere în aceste bobițe cu gust nu foarte plăcut, ba chiar a apărut credința că sunt otrăvitoare.

Cartea de vizită Socul este un gen de plante din grupa arbuștilor, cu 20-30 de specii, cea mai cunoscută la noi este socul negru (Sambucus nigra), cu ramurile adesea curbate și o înălțime de la 1 la 10 metri. Are frunze pinate, alcătuite din 5 până la 9 frunzulițe alungite (între 5-30cm) cu margini zimțate. Florile sunt hermafrodite, grupate în înflorescențe generoase albe sau crem și cu fructele sub formă de boabe negre-albăstrui sau roșii. Speciile de soc se întâlnesc în flora spontană din zonele temperate și subtropicale de pe toate continentele, cu precădere în emisfera nordică. Se dezvoltă pe orice tip de sol, umed sau uscat, de preferință într-un loc însorit.

Recoltarea fructelor de soc se face prin tăierea ciorchinilor cu boabe de pe ramuri. La trei-patru ore de la culegere, aceste boabe se vor prepara sau vor fi puse la frigider, unde se pot păstra 24-48 de ore. Dacă nu se folosesc în stare proaspătă, pentru preparate cum ar fi siropul, tinctura sau sucul, fructele de soc pot fi uscate, dar numai pe cale artificială. Boabele se desprind de pe ciorchine și se pun în strat foarte subțire pe o sobă pe un calorifer, care asigură o temperatură în jur de 40 de grade Celsius. Se lasă boabele să se deshidrateze până când seamănă cu stafidele. Atunci se depozitează în pungi de hârtie, în locuri uscate și întunecate.

Cele mai eficiente preparate: sucul proaspăt. Se obține prin zdrobirea boabelor de soc cu ajutorul mixerului electric, sau manual, cu ajutorul unei linguri de lemn. După zdrobire pastă rezultată se filtrează printr-un tifon pus în două, sucul obținut fiind pus într-o sticlă curată și apoi depozitat la rece. Termenul de valabilitate al acestui suc în condițiile păstrării la frigider este de maximum 48 de ore. Se administrează 3-4 linguri pe zi, pe stomacul gol, pentru tratarea constipației, a colitelor de putrefacție, pentru întărirea capacității de apărare a organismului.

Tinctura: Se obține prin amestecarea sucului proaspăt de fructe de soc cu alcool alimentar de 90 de grade. Într-o sticlă, se pun un pahar de suc de fructe de soc și un pahar de alcool alimentar, după care se agită bine amestecul pentru a se omogeniza. Ulterior, tinctura se pune la păstrare în sticlă bine închisă, la loc întunecos și rece. Termenul său de valabilitate este de doi ani. Se administrează 1-4 linguri pe zi, ca remediu forte în curele de slăbire, ca detoxifiant în bolile cronice și degenerative, pentru sporirea rapidă a imunității.

Pulberea: Se obține prin măcinarea cât mai fină a boabelor uscate cu râșnița electrică de cafea. Se administrează 3-4 lingurițe de pulbere pe zi, pe stomacul gol, fiind recomandată în tratarea avitaminozelor, a bolilor oculare, a diareei (fructele uscate au un efect opus extractelor proaspete), a colitei.

Siropul: La două pahare de suc proaspăt de fructe de soc, obținut după metoda de mai sus, se adaugă două pahare de zahăr brun și coaja rasă de la două lămâi. Se pune acest amestec pe foc și se lasă să clocotească scurt, după care se toarnă fierbinte într-o sticlă care va fi închisă apoi ermetic. Se iau 4-5 lingurițe din acest preparat pe zi, pentru un efect ușor laxativ, tonic, vitaminizant și remineralizant.

Fructe de sos uscate. Ciorchinii cu fructe ajunse la maturitate ( adică foarte închise la culoare, moi și dulci la gust ) se pun la uscat la soare, cu fructele orientate în sus, așa încât să piardă cât mai multă apă dintr-o dată, sub acțiunea razelor solare. După uscare, fructele se scutură de pe ciorchine și se pun în pungi de hârtie, care se păstrează în locuri uscate. Prin măcinarea cu râșnița electrică de cafea, din fructele de soc uscate se obține o pudră cu proprietăți tămăduitoare, foarte mult asemănătoare cu cele ale afinului.

Dulceață de soc.

Ingrediente:

  • 1 kg de fructe de soc,
  • 1 kg de zahăr.
  • 100 ml de apă,
  • zeamă de la o lămâie și 3 plicuri de zahăr vanilat.

Mod de preparare: se culeg bobițele de soc de pe crenguțe, se aleg cele coapte și se spală în două-trei ape. Într-un vas se fierbe apa cu zahărul până se transformă în sirop. Apoi se adaugă fructele de soc, zahărul vanilat și zeama de lămâie, lăsându-le să fiarbă circa 45 de minute. Dulceața astfel obținută se toarnă fierbinte în borcane de sticlă și se așează pentru răcire cu fundul în sus, împiedicând pătrunderea aerului în conținut.

Boli care se tratează cu fructe de soc: Gripă, guturai, sensibilitate la epidemiile de gripă. Vaccinurile antigripale cele mai sofisticate au acum o concurență serioasă: tinctura de fructe de soc. Acțiunea fructelor de soc este deocamdată unică în lume, nici un alt medicament de sinteză sau natural neajungând la asemenea performanțe. Preventiv, în timpul epidemiilor de gripă care se fac deja simțite acum, la începutul toamnei, se fac cure de două săptămâni, timp în care se iau 2-3 linguri de tinctură de soc pe zi. Dacă gripa v-a „prins” deja, luați pe parcursul unei zilei 2-4 linguri de tinctură diluată în apă, timp de 7-10 zile la rând. Vindecarea se va face mult mai rapid, iar în plus, vor fi mult diminuate anumite simptome, cum ar fi febră, dureri musculare, stările de slăbiciune.

Herpes: Atunci când apar primele simptomele ale unei erupții herpetice (ușoară febră, nervozitate, usturime sau mâncărimi),se ia câte o lingură de tinctură, diluată în jumătate de pahar de apă, din oră în oră, în total 3-4 doze. Se menține tratamentul vreme de o săptămână. Anumite principii active din fructe de soc anihilează mecanismul enzimatic prin care virusurile pătrund în celulele sănătoase, stopând astfel boala ori grăbind vindecarea. Pentru îmbunătățirea vederii nocturne, adjuvant în tratarea bolilor oculare. Se iau zilnic 3-4 lingurițe de pulbere de fructe uscate de soc. Administrarea se face pe stomacul gol, în cure de 3-4 săptămâni. Anumiți pigmenți (care dau culoare neagră boabelor), vitaminele și mineralele din compoziția acestor fructe sau un efect excepțional asupra ochilor.

Adjuvant în tratarea tumorilor maligne și beligne. O cură de treizeci de zile cu tinctură de fructe de soc, administrează câte 2 linguri pe zi, are efecte surprinzător de puternice, prin activarea sistemului imunitar, element extrem de important în tratarea acestei categorii de afecțiuni.

Psoriazis, alergie cutanată, sclerodermie, boli de piele rezistente la tratamente clasice. Mai ales în lunile octombrie-noiembrie, când multe boli de piele, cum ar fi psoriazisul sau sclerodermia, tind să recidiveze sau să se agraveze, cura cu suc sau tinctură de fructe de soc este cât se poate de binevenită. Se administrează zilnic 1-2 lingurițe de suc sau 3-4 lingurițe de tinctură, pe o perioadă de minimum patru săptămâni.

Precauții și contraindicații: Întrucât are un efect laxativ și purgativ puternic, tinctura din fructe de soc va fi administrată cu prudență în doze mari (peste 2 linguri pe zi), pentru a nu accelera prea mult tranzitul intestinal. Cu excepția cazurilor în care se folosește tinctura de fructe de soc pentru slăbire rapidă sau contra constipației, este indicat să se ia zilnic și câte una-două lingurițe de pulbere de crețișoară (Alchemilla vulgaris) sau de scoarță de stejar (Quercus sp.), pentru a ține sub control tranzitul și sucul, sunt contraindicate în cazurile de diaree acută și cronică, precum și în cazul colitei de fermentației.

Persoanele care au un colon sensibil sau suferă frecvent de balonare ar fi bine să consume în paralel cu preparatele din fructe de soc și anumite condimente cu rol mentă. Atenție la toxicitatea socului Fructele de soc sunt foarte puternice ca remediu, fiind mai degrabă medicament decât aliment. Și ca orice medicament ingerat în doze prea mari, poate dă reacții adverse cât se poate de neplăcute: vomă, arsuri la stomac, inflamarea gâtului, dificultăți în respirație. Dozele periculoase sunt de 200 de grame de fruct sau de suc și de 300 de grame de tinctură pe zi.

Sursă