FOARTE EMOȚIONANT! Un copil își cară în spate prietenul bolnav timp de 6 ani

Învață la trei minute distanță unul de celălalt, iar atunci când Zhang are nevoie la toaletă, prietenul său îl cară 70 de metri. Pe scări, copilul trebuie să-l ia în cârcă. Și de fiecare dată îl ajută să mănânce, să scrie și să bea apă.

O prietenie adevărată trece peste orice obstacol. O demonstrează un copil de 12 ani din China, care își duce în spate, zilnic, la școală, cel mai bun prieten. Micuțul suferă de o boală autoimună care i-a afectat capacitatea de a se deplasa.

Timp de șase ani, Zhang Ze a putut să urmeze cursurile datorită celui mai bun amic – Xu Bingyang. Copil, deși la o vârstă fragedă, a hotărât că studiile prietenului său sunt mai importante decât propriul confort, așa că zi de zi îl ia în spate și îl duce la școlă.

Între ore, îl ajută să mănânce și îl transportă în diferitele săli de clasă.