De ce e peștele cea mai bună carne pentru inimă, creier și vasele de sânge

Cercetătorii din întreaga lume au descoperit că un consum regulat de pește – 1-2 porții pe săptămână, poate reduce riscul de boli cardiovasculare, astm, diabet, boli de ochi, depresie sau cancer.

Secretul: Omega-3

Peștele conține grăsimi sănătoase și proteine slabe. Este o sursă rară de Omega-3, cu o importanță semnificativă pentru buna funcționare a sistemului imunitar și pentru prevenirea bolilor cardiovasculare. Acizii grași esențiali Omega-3 previn inflamațiile care afectează vasele de sânge și cauzează boli de inimă.

Acizii Omega-3 scad nivelul tensiunii arteriale, colesterolului și trigliceridelor, reduc riscul de formare a cheagurilor de sânge și riscul de accident vascular cerebral sau insuficiență cardiacă, mențin ritmul inimii regulat și cresc capacitatea de învățare și concentrare.

Peștele este de asemenea bogat în vitaminele D, A și complexul B. Conține o mulțime de minerale, precum potasiu, fier, fosfor, magneziu, seleniu, cupru, cobalt și sodiu.

Peștele se digeră mai repede decât altă carne

Mesele care conțin pește sunt mai ușoare și mai rapide de digerat comparativ cu carnea roșie, care suprasolicită sistemul digestiv. Acest lucru se explică prin faptul că peștele conține mai puține grăsimi și țesuturi conjunctive, și are o structură celulară mai moale decât alte tipuri de carne.

Peștele se digeră în mai puțin de 2 ore, în timp ce celelalte tipuri de carne au nevoie de cel puțin 5 ore pentru a fi digerate. În plus, digestia peștelui produce mai puține toxine în corp decât carnea roșie sau albă.

1-2 porții pe săptămână 

Asociația Americană a Inimii recomandă consumul de pește bogat în Omega-3 cel puțin de 2 ori pe săptămână, pentru reducerea riscului de deces subit din cauza unui atac de cord sau a bolilor de inimă.

Cele mai bune tipuri de pește sunt somonul, tonul, sardinele, heringul și păstrăvul, deoarece conțin cea mai mare cantitate de Omega-3. Depinde și de modul de preparare. Experții recomandă peștele fiert, copt în cuptor sau pe grătar. Trebuie evitat consumul de pește la conservă sau peștele prăjit în ulei.

Femeile însărcinate, femeile care plănuiesc să conceapă un copil, tinerii și copiii trebuie să limiteze consumul de pește, deoarece posibilele toxine conținute de acesta pot avea un impact mai mare asupra lor.

Sursă