Cum să aveți tomate mari și fără crăpături!

Pentru ca tomatele să fie mari și să se coacă mai rapid, hrăniți-le cu soluții nutritive:

adăugați 3-4 picături de iod în 10l de apă. Udați tufele de roșii la rădăcină, o dată pe săptămână, câte 1,5-2l de soluție pentru fiecare plantă;

umpleți 1/3 dintr-un butoi de 200l cu urzici și frunze de păpădie.

Adăugați o căldare de îngrășământ organic și umpleți butoiul cu apă. Pentru a accelera fermentația, acoperiți butoiul cu peliculă. Peste aproximativ 10 zile fertilizantul poate fi folosit. Acesta trebuie diluat cu apă, în proporții de 1:10. Udați roșiile, 3-4l de îngrășământ la 1 m².

Prima udare a răsadurilor plantate în câmp are loc după 7-10 zile. Nu uitați să mulciți și să amestecați solul. Pentru a proteja plantele de mana roșiilor, este nevoie să le prelucrați cu verde de briliant după 2 săptămâni de la plantarea răsadurilor la locul permanent. Amestecul se prepară în felul următor:

-1 picătură de verde de briliant la

-1l de apă.

Puteți repeta prelucrarea la fiecare 2 săptămâni.

De când mă ocup de grădinărit, interesul meu pentru tomate crește. Pe parcurs, am acumulat o experiență bogată, datorită căreia obțin recolte de care nu încetez să mă minunez!

Vreau să vă împărtăș această experiență:

1.În primul rând, este nevoie să creșteți răsaduri sănătoase și puternice. Este foarte important să alegeți semințe de calitate. Vă recomand să le plantați în ghivece separate. Dacă le-ați sămănat în ladă, atunci transplantați-le direct în solul din seră, la o distanță de 15 cm între plante, și acoperiți-le cu un agrotextil ușurel. Odată ce vremea se încălzește, înlăturați învelișul și răriți răsadurile.

2.Al doilea moment la fel de important este să formați tomatele într-o singură tulpină. Îndepărtați toți lăstarii secundari și frunzele mai jos de prima ramură. O rădăcină funcționează pentru o singură tulpină. În caz contrar, toată energia se va consuma pentru formarea lăstarilor și frunzelor și nu pentru legumele propriu-zise.

3.Din momentul când roșiile nu-și mai pot menține poziția verticală, acestea trebuie legate cu corzi, ale căror capete se fixează pe suporturile superioare. Pe măsură ce crește, înfășurați tulpina cu coarda. Când se formează legumele, ramurile grele la fel trebuie legate pentru că din cauza porțiunilor îndoiate, tomatele nu se hrănesc corespunzător. Sub ramurile de jos, așezați scânduri, astfel încât roșiile să nu atingă suprafața pământului.

4.Soiurile de roșii cu maturitate medie, în special roșiile în formă de prune, dau ramuri bogate în flori. Dacă ciupiți florile inutile, păstrând doar 5 sau 7 din ele, iar pe cele cu legume mari câte 2-3, atunci cele care rămân cresc mult mai repede.

5.Când pe tulpină se formează 5 ramuri, îndepărtați punctul de creștere, păstrând 3 frunze deasupra ramurei superioare. În locul punctelor de creștere vor apărea lăstari secundari puternici, care trebuie rupți, pentru că până la sfârșit de vară aceștia nu vor rodi.

6.Din momentul plantării și pe parcursul întregii veri, înlăturați fără frică lăstarii care cresc de la rădăcină și din spatele frunzelor. Acestea nu vor da roadă.

7.Pentru a preveni mana roșiilor, luptați cu umiditatea aerului din seră: aerisiți pe parcursul zilei și udați plantele doar la rădăcină.

8.La sfârșitul lunii iulie, udați bine tomatele pentru ultima dată și mulciți tot pământul de sub tufe cu un strat gros de paie sau rumeguș.

9.Culegeți roșiile la timp, mai ales de pe ramurile inferioare. Până când legumele nu lucesc, acestea încă se află în procesul de creștere. Le strângeți doar când au atins mărimea optimă și au început să lucească. Tomatele se vor coace până la sfârșit în lăzi și vor fi la fel de gustoase ca și cum le-ați culege roșii de pe tufe.

10.Tăiați tot ce este în plus: ramurile care deja au rodit, frunzele îngălbenite, toate frunzele mai jos de legume. Tufele, de pe care s-au cules roșiile, trebuie imediat tăiate cu secatorul. Astfel, în seră va fi mai multă lumină și aer pentru ultimile roșii, care au rămas să se coacă.

Ce să faceți ca roșiile să nu crape

Roșiile nu vor crăpa dacă, cu puțin timp înainte de a culege roada, le veți uda mai puțin, iar timp de 1-1,5 săptămâni veți înceta să le udați, chiar dacă noaptea este frig, iar ziua este cald. Astfel tomatele sunt mult mai dulci și aromate. Această regulă este valabilă nu doar pentru roșiile care s-au copt deja pe tufă, dar și pentru cele culese verzi la sfârșit de sezon și care urmează să se coacă în condiții de casă.

Spor la grădinărit!

Preluat: https://retete-usoare.info/