Cea mai bună omletă țărănească pe care ai mâncat-o vreodată

Micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, care ne furnizează energie pentru activitățile zilnice. Din acest motiv, orice ai face, nu trebuie să sari peste această masă, sub nicio formă, pentru că faci foarte mult rău organismului. Chiar dacă ții dietă, este indicat să mănânci cât mai bine dimineața, pentru că în acest fel, vei reduce pofta de a ciuguli alimente nesătoase pe timpul zilei. 

Chiar dacă ai un program mai aglomerat dimineața sau trebuie să pleci foarte devreme la job, fă-ți timp și mănâncă, pentru că vei începe ziua în forță, te vei trezi mai ușor și vei avea mai multă energie. Astăzi, îți propunem o rețetă delicioasă și perfectă pentru micul dejun, care se gătește foarte repede, este vorba despre omleta țărănească. Ouăle sunt foarte sățioase, iar acest fel de mâncare, aparent banal, dar foarte gustos, îți va ține de foame cel puțin jumătate de zi. Iată de ce ai nevoie pentru a o prepara!

Ingrediente (pentru o porție):

  • două ouă
  • brânză sau cașcaval după preferințe (se pot adauga mai multe tipuri)
  • un cartof mic
  • o ceapă mică
  • un ardei gras (opțional)
  • mușchiuleț fără grăsime, piept de pui afumat sau bacon (după preferințe)
  • sare
  • piper
  • chilli
  • busuioc sau oregano
  • mărar proaspăt
  • ulei de măsline

Cartoful se dă pe răzătoare și se pune la călit în uleiul de măsline la foc mic într-o tigaie antiaderentă, împreună cu ceapa, ardeiul și mușchiulețul, toate tocate mărunt. Între timp se bat ouăle foarte bine împreună cu condimentele și mărarul, iar după ce au făcut puțină spumă (ca omleta să iasă pufoasă), se adaugă brânza și cașcavalul rase și se amestecă bine. Ouăle se adaugă și ele în tigaie, după ce legumele s-au gătit pe jumătate. Omleta se prăjește pe ambele părți câteva minute, până se rumenește.

Se servește caldă, ornată cu verdeață și eventual puțin cașvacal ras pe deasupra, alături de o salată de roșii și două felii de pâine integrală prăjită.