Bătrână amendată cu 1.000 de lei pentru că a întârziat 10 minute la cumpărături
O bătrână din Năvodari (Constanța) a fost amendată, astăzi, cu 1.000 de lei pentru că ar fi întârziat 10 minute la cumpărături și a depășit ora 13.00, până când avea voie să iasă din casă, în contextul pandemiei de coronavirus.
O tânără din Năvodari a fost martoră la acest eveniment, iar apoi a povestit tot ce s-a întâmplat într-o postare pe Facebook.
„Astăzi, o bătrână trecută de 65 de ani a fost amendată cu 1000 de lei de Poliția Navodari, pentru că a ieșit să își facă câteva cumpărături și a întârziat 10 min. după ora 13.
Când au fost întrebați acei polițiști de ce nu îi amendează și pe rromii care sunt pe stradă sau pe cei care caută în gunoaie, au răspuns foarte aroganți că ăia nu au bani sa plateasca, dar s-au gândit ei așa că pensionarii au de unde să plătească.
Odată cu aceste ordonanțe și cu aceste restricții mi se pare ca se cam face abuz de funcție, în condițiile în care poliția stă la non stop-ul de lângă PECO la cafele și fac mișto de oamenii mai simpluti pe care îi aleargă până le sar pantofii din picioare.
După ce își fac plinul cu cafele și se mai distrează un pic pleacă la vanat de pensionari. RUSINE!!!!!”, se arată în postarea de pe Facebook.
Potrivit prevederilor ordonanței militare prin care a fost restricționată circulație persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani, oamenii au voie să iasă din casă doar în intervalul orar 11.00 – 13.00, însă pot părăsi locuința și în afara intervalului dacă au nevoie de tratament medical.
„Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în exteriorul locuinței/gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11.00-13.00 dacă aceasta se face pentru rezolvarea problemelor de natură medicală, precum tratamentele oncologice planificate, dializă etc. folosind mijloacele proprii de deplasare sau ale familiei/susținătorilor sau, după caz, mijloacele de transport sanitar special destinat.
(2) Pentru verificarea motivului deplasării în situațiile prevăzute la alin. (1) se prezintă o declarație pe propria răspundere completată în prealabil, care trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul deplasării, data și semnătura.
(3) Circulația persoanelor prevăzute la alin.(1), în afara locuinței/gospodăriei, este permisă și în intervalul orar 20.00 – 21.00, dacă aceasta se face pentru a asigura nevoile animalelor de companie/domestice doar în proximitatea locuinței/gospodăriei. Declarația pentru acest interval orar nu este necesară atunci când deplasarea se face în acest scop”, se arată în ordonanța militară 4 din 2020.
Preluat: antena3.ro