AROGANȚA lui Liviu Dragnea la nivel ÎNALT. Irina a dat peste cap POLITICA EUROPEANĂ

Liviu Dragnea, președintele PSD și al Camerei Deputaților, urmează să aibă o întrevedere, vineri, cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, potrivit programului oficial al liderului european. Întrevederea are loc în contextul în care Colegiul Comisarilor se află în România pentru a participa la evenimentul de lansare a președinției române a Consiliului Uniunii Europene.

Dragnea ar fi plecat din țară încă din a doua zi a noului an și nu este sigur dacă va participa la întrevederea cu președintele CE.

Alături de iubita sa Irina, liderul PSD ar fi plecat pe 2 ianuarie, în jurul orei 20:00, de pe terminalul deținut de Țiriac Air, cu un avion privat închiriat de la o companie sârbească, au declarat pentru G4Media.ro surse aeroporturare. Cei doi ar fi însoțiți de încă o persoană și au călătorit pe ruta București-Sofia-Verona. Nu se știe încă dacă îndrăgostiții au rămas în orașul italian sau au pornit spre o altă destinație.

Liviu Dragnea și-a luat, de asemenea, vacanță o lună de zile de la Parlament și și-a delegat atribuțiile pe care le are ca șef al Camerei Deputaților. Florin Iordache, vicepreședintele Camerei Inferioare, va conduce ședințele în prima lună a acestui an.

S-a vehiculat, la finalul anului trecut, că Dragnea va pleca în vacanță în Maldive, însă secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, a dat asigurări că nu va părăsi țara. Ștefănescu a dat de înțeles că în 2019 va avea loc și o nuntă între Liviu Dragnea și Irina.

Articol preluat de pe Romaniatv.net