Apa din flori de salcâm. Preparare si beneficii terapeutice

Mod de preparare: 

O mână de flori uscate de salcâm se pun într-un vas, turnându-se deasupra un litru de apă curată de izvor sau de fântână. Se la­să să se macereze opt ore, de seara până dimi­nea­ţa, după care se filtrează şi se pune într-o sticlă.
Indicaţii terapeutice: Aceasta „apă” se con­sumă în locul apei potabile sau al sucurilor în tim­pul zilei, doza de un litru fiind minimul pentru o zi. Apa de flori de salcâm este un remediu subtil, dar şi efi­cient, pentru combaterea unor afecţiuni cum ar fi gastrita hiperacidă, ulcerul gastric, consti­paţia (în forme uşoare), eczemele apărute pe fond nervos, dereglările de apetit etc. Acest li­chid uşor dulceag are calitatea de a ne calma şi de a ne lim­pezi stările emoţionale, liniştindu-ne ca prin far­mec atunci când îl savurăm. Pen­tru a ne convinge de efectele acestui remediu flo­ral, va trebui să-l administrăm vreme de măcar o lună.

Sursa