Acestea sunt trucurile care ţin creierul în formă
Așa cum facem exerciții fizice pentru corp, ar trebui să ne deprindem să facem același lucru și pentru mintea noastră. Este dovedit deja că sănătatea creierului va fi menținută mai mult, dacă ne implicăm în activități care ne deconectează și ne fac plăcere.
Odată cu vârsta, creierul nostru se depreciază, iar noi trebuie să găsim activități care implică gândirea pentru a ne putea menține sănătatea cât mai mult timp.
Potrivit cercetătorilor, exerciţiile mentale, în special cele de conştientizare, acţionează asupra structurilor creierului, scrie doctorulzilei.ro. Există tehnici prin care putem influența nu doar funcțiile cerebrale, ci chiar structura creierului.
Antrenament mental – conştientizarea
Este vorba despre antrenamentul mental și asta pentru că, pe parcursul vieții, plasticitatea creierului se modifică. Astfel, conștientizarea, prin care atenția este direcționată către momentul prezent, fără ca informațiile să fie trecute prin filtrul judecății, reprezintă un exercițiu mental deosebit de util.
Atunci când stresul ne acaparează e bine să apelăm la aceste tehnici de conștientizare și vom vedea efectele imediat. Persoanele depresive ar trebui să practice conștientizarea, pentru că astfel vor putea să evite trăirea obsesivă a acelorași gânduri negative. Practic, e nevoie ca, timp de câteva minute, să fim capabili să ne concentrăm, de pildă, pe respirație.
Atunci când sunt stresați ori furioși, de exemplu, în creier se vor activa anumite zone. Prin meditație, eceste exerciții de meditație vor grăbi procesul de vindecare în zona afectată din creier, reducând disconfortul, în funcție de nivelul de meditație.
Activitatea, atenţia şi concentrarea
Activitatea, atenția și concentrarea vor putea deci menține sănătatea creierului cât mai mult timp. Bine ar fi să învățăm ceva nou, pentru a obliga creierul să se remodeleze permanent. De asemenea, este important să citim zilnic și să rezolvăm rebus, sudoku sau integrame.
Viața noastră a fost mult simplificată prin tot felul de invenții, dar acest lucru nu este întotdeauna benefic, întrucât funcționăm mereu pe „pilot automat”, iar creierul fără exercițiu se atrofiază.
Să nu uităm și că de exercițiile fizice beneficiază nu doar corpul nostru, ci și mintea, pentru că ritmul cardiac crește, pompând astfel mai mult oxigen, iar corpul eliberează hormoni, ceea ce contribuie la relaxarea noastră.