VARZĂ, un medicament „ bun la toate” – dr. Ovidiu Bojor ( utilizări interne și externe )

Varza este mai mult decât un simplu aliment. Este folosită în scop terapeutic de mii ani, încă de pe vremea medicul grec Hippocrate.

Academicianul Ovidiu Bojor îi alocă un spațiu generos în cartea sa „ Fitoterapie Tradițională și Modernă”, la capitolul „ Bolile aparatului digestiv”, unde descrie calitățile ei cele mai de seamă.

Varza este bogată în potasiu, calciu, fosfor și fier. Conține de asemenea cantități mici de vitamina A, vitaminele B1, B2, B6 și C. Cercetătorii au descoperit în această legumă o vitamină nouă, numită Vitamina U,care s-a dovedit un compus antiulceros extrem de eficient.

Varza – utilizări interne

Studiile realizate la Universitatea Standford din SUA au arătat că din 65 de pacienți cu ulcer gastric, 62 au fost complet vindecați după o cură de 3 săptămâni cu suc proaspăt stros din frunzele de varză albă.

Dr. Ovidiu Bojor susține că acest tratament poate fi folosit cu succes și în pirozis ( arsuri retrosternale), precum și în catar intestinal, senzații de vomă și tulburări hepato – biliare, putând fi folosit ca substitut pentru bicarbonatul de sodiu. De asemenea, sucul de varză albă combate viermii intestinali, oxiurii și limbricii.

Varza este un medicament uimitor pentru aparatul gastrointestinal. Acidul lactic pe care îl conține dezinfectează tractul digestiv și totodată stimulează digestia. Zeama de varză murată are și ea efecte laxative naturale.

Această legumă are efecte dezinfectante la nivel general și antibacteriene ( bacilul lui Eberth – febra tifoidă și alte bacterii gram negative). Este recomandată persoanelor care abuzează de alcool, datorită conținutului de glutamină.

Grație efectelor sale diuretice, se pot face cure cu varză în litiaza renală ( pietre la rinichi ), edeme și ascită ( acumulare de lichid ) la pacienții cu ciroză hepatică.

Varza are un efect ușor hipoglicemiant, de aceea ea nu trebuie să lipsească din alimentația persoanelor care suferă de diabet. Cel mai bun efect în acest sens îl are varza de Bruxelles.

Varza roșie este în mod deosebit benefică asupra aparatului respirator, datorită acțiunii sale expectorante. Putem apela la ea în caz de laringită, catar respirator, bronșită acută, bronșită cronică sau astm bronșic.

Utilizări externe

Varza se poate folosi și extern, sub formă de comprese sau cataplasme ( frunzele proaspete zdrobite). Are efecte decongestive, antiseptice, anti-reumatice, analgezice și cicatrizante, fiind recomandată în:

  • dureri de spate ( lumbago)
  • sciatică
  • contuzii
  • plăgi atone
  • necroze locale postinfecțioase sau postraumatice
  • ulcer varicos
  • arterită
  • hemoroizi
  • abcese
  • furunculoză
  • flegmoane
  • panarițiu
  • arsuri
  • degerături
  • dureri mari cauzate de Zona Zoster
  • eczeme
  • acnee
  • tumori externe

Sursa