Interzis în România, până la 31 august! Anunțul care îi va înfuria pe milioane de români
Organizarea de evenimente, festivaluri și manifestări culturale sau artistice cu peste 1.000 de participanți simultan va fi interzisă până la 31 august, conform unui proiect de lege inițiat de Ministerul Culturii. Interdicția e valabilă atât pentru concertele sau festivalurile în spații închise sau în aer liber și indiferent dacă accesul este gratuit sau cu plată, informează digi24.
Deciziile luate în acest sens au generat astfel „pierderi financiare masive zilnice pentru industria evenimentelor artistice, începând cu momentul instituirii sale”, se arată în proiectul de act normativ.
„Conform informărilor și solicitărilor comunicate autorităților de către AROC, toate evenimentele organizate de membrii Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale (AROC) erau practic în pragul pregătirilor pentru edițiile ce urmau să aibă loc în această vară. Majoritatea contractelor pentru aceste evenimente au fost deja încheiate, avansurile achitate, iar momentan se află în situația în care aceste contracte sunt blocate, întrucât întreaga industrie așteaptă o decizie din partea autorităților cu privire la posibilitatea sau imposibilitatea susținerii unor astfel de evenimente până la jumătatea lunii septembrie”, conform expunerii de motive a proiectului legislativ.