ȘOCANT Pacient cu coronavirus, scos din Spitalul Județean Neamț în maieu, fără izoletă și costum de protecție!
Un pacient CONFIRMAT cu coronavirus a fost scos din secția de ATI a Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, pentru a fi trimis la Iași, în condiții greu de imaginat: inumane dar și fără a respecta măsurile minime sanitare!
Bărbatul, aflat în stare gravă după ce a fost plimbat de 3 ori prin spital în 10 zile, a fost pus pe o targă și scos afară în maieu, deși erau doar 4 grade Celsius. Nimeni nu s-a îngrijit să învelească pacientul până la gât! Nimănui nu pare să-i fi păsat că omul are febră, că doar în urmă cu o zi era să moară! A fost pus pe o targă și … bine că am scăpat de el. Iar tot drumul până la Iași a stat așa!
După cum se vede, peste el este pusă doar o pătură. Este legat cu bandă adezivă peste picioare. Trei sacoșe în care familia a apucat să îi pună câteva lucruri sunt și ele peste pacient.
Dar în afară de o mască de protecție peste gură și nas, absolut nici o măsură de protecție!!!
Asta deși pacienții confirmați cu coronavirus trebuie duși cu izoleta sau în costume speciale, conform acelorași nenorocite de protocoale care erau să îl omoare pe bărbat.
De altfel, așa au fost transportați la Iași pacienții confirmați din Neamț: fie cu izolete de împrumut de la Bacău sau Iași, fie în costume de protecție, izolați de celelalte persoane.
Iar de cele 2 izolete mult promise de Consiliul Județean Neamț (în subordinea căruia se află spitalul) nu mai vorbește nimeni!
De pe targă, pacientul a fost urcat în autospeciala ISU Neamț doar de 2 brancardieri. Au reușit cu greu să facă acest lucru, având în vedere greutatea pacientului.
Reprezentantul ISU Neamț a refuzat să dea o mână de ajutor pentru că nu era echipat corespunzător!
”Pompierul nu avea ochelari de protecție, doar mască! A ŕefuzat să-i ajute pe brancardieri din acest motiv, dar la sfârșit închide ușa… Dacă era corespunzător, putea da o mână de ajutor celor care s-au chinuit să urce targa în mașină! Dar de unde echipament???”
Preluat de pe newsallert .