Cura cu drojdie de bere pe categorii de vârstă și beneficiile acesteia

Stimulează imunitatea

Răcelile și bolile infecțioase se tratează eficient cu drojdie de bere. Timp de trei săptămâni, bolnavii trebuie să ia zilnic câte 3 lingurițe de drojdie proaspătă.

Vitaminele și mineralele, în frunte cu seleniul, își fac „datoria”: întăresc imunitatea și scurtează perioada de convalescență.

Hepatitele virale, A,B și C sunt și ele ținute bine sub control cu ajutorul unui tratament similar.

Tonică pentru sistemul nervos

Terapia cu drojdie de bere are efect revigorant asupra sistemului nervos, combatând depresiile și tulburările psihice. Și în alte afecțiuni grave, precum Parkinson și AIzheimer, se recomandă o cură de două săptămâni: câte 4 lingurițe pe zi. În amestec cu mierea de albine, crește puterea de concentrare.

Reglează colesterolul și tensiune

Consumul de drojdie de bere scade nivelul colesterolului „rău” și combate hipertensiunea, doi dintre factorii majori implicați în apariția bolilor de inimă. Bolnavii cardiaci trebuie să consume periodic suplimente alimentare pe baza de drojdie de bere. Doza zilnică pentru un adult este de 3 lingurițe de drojdie de bere, care se administrează pe stomacul gol, dimineața, la prânz și seara.

Cu cu drojdie de bere este indicată și persoanelor anemice, dar și celor care au probleme de asimilare a mineralelor, în special magneziu și calciu.

În acest caz, cura trebuie să dureze 21 de zile ( 3 linguri pe zi, înaintea meselor principale ). Mai mult terapia reglează și tulburările de coagulare a sângelui.

Combate obezitatea

Obezitatea se tratează și ea cu ajutorul acestui remediu natural. Persoanele care vor să slăbească pot urma o cură cu drojdie de bere: câte trei lingurițe pe zi, luate pe stomacul gol, timp de 20 de zile pe lună.

Cromul conținut de drojdia de bere scade pofta de mâncare și nevoia de dulce, de aceea drojdia este benefică și persoanelor cu diabet.

Ajută în tratamentele anticancer

Diverse studii au dovedit ca drojdia de bere este benefică în tratamentul tumorilor maligne. La bolnavii care au urmat un tratament cu citostatice și au primit simultan și drojdie de bere (6 lingurițe pe zi), iradierea nu a avut efecte secundare atât de puternice ca la bolnavii care nu au luat drojdie în timpul tratamentul clasic.

Acesta este concluzia unor medici din Munchen, care au observat aceste efecte benefice în tratamentele împotriva cancerului timp de 15 ani.

Tratează psoriazisul

Cura cu drojdie de bere este eficienta și în tratarea psoriazisului. În acest sens, se face o cură de 30 de zile (3 lingurițe pe zi).

Efectele benefice se constata imediat la nivelul pielii, dacă mărim doza la 4 lingurițe pe zi.

Efecte pe categorii de vârstă

Beneficiile drojdiei se remarca și în stimularea procesului de creștere la copii, având un rol important în consolidarea oaselor. Doza pentru copii cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani este de două lingurițe pe zi, timp de 21 de zile pe lună.

La adolescenți, curele cu drojdie constau în administrarea a câte două lingurițe timp de 10 zile pe lună. Drojdia de bere ajută la dezvoltarea intelectului și combate instabilitatea emoțională cauzată de „bombardamentul” hormonal.

La adulți, acest „leac” susține efortul fizic și intelectual și este un minunat remediu antistres (câte o lingură pe zi, luată vreme de 10 zile pe lună).

La vârstnici terapia cu drojdie de bere (câte două linguri pe zi) ajută în lupta cu bolile degenerative.

Variante de administrare

Drojdia se poate consuma în amestec cu sucuri de fructe și de legume, dar și cu miere de albine, în funcție de preferințele fiecăruia. În amestec cu diferite ceaiuri de afin, de chimen sau de anason, drojdia combate balonările.

Sursă