26 zile de GREVĂ la fabrica Electrolux din Satu Mare

Sute de muncitori de la fabrica Electrolux din Satu Mare se află în a patra săptămână de grevă generală. Cer doi lei în plus la ora de muncă și își zic vestele albastre, după model francez. Suntem, totuși, în România. Unde revolta lor ar trebui să deschidă o discuție, adesea evitată, despre viețile și drepturile celor care trudesc cu brațele în sistemul privat.

Cristian Câmpan lucrează în fabrica Electrolux de la Satu Mare din 2002. E presator la secția procese metalice și câștigă 1.900 de lei net, cu 200 de lei mai mult decât colegii care lucrează la benzile de montaj. Ei iau acasă 1.700 de lei în fiecare lună.

Câmpan e și lider sindical. Reprezintă 114 muncitori ai fabricii. Aproape 100 dintre ei sunt în grevă generală de pe 4 martie. Trebuie să fii foarte bine organizat și să ai unitate pentru a susține greva. Se pare că mișcarea lor are ingredientele necesare.

Însă Cristian Câmpan e dezamăgit. Urmărește de câteva săptămâni relatările de presă despre greva muncitorilor de la Electrolux și crede că revolta lor nu primește susținerea, atenția pe care le primesc mereu acțiunile similare ale cadrelor didactice sau ale medicilor.

Citește mai multe detalii despre acest articol aici: Revolta celor 400